Ştirea zilei

Prefectura pichetată! Măsurile de austeritate au scos Cartelul în stradă. Cartel Alfa…

În această după-amiază, în fața Prefecturii Tulcea, câteva zeci de persoane au participat la un protest organizat de Confederația Națională Sindicală Cartel Alfa, acțiune ce s-a înscris în seria manifestărilor de pichetare a prefecturilor prin care sindicatele din întreaga țară contestă măsurile de austeritate adoptate de Guvern și pachetul de reforme anunțat pentru perioada următoare.

Protestul de la  prânz, autorizat între orele 14 și 16,  fost unul parcă lipsit de vlagă, mai ales că la protest majoritatea participanților erau trecuți de vârsta pensionării, acea pensionare specială specifică cadrelor militare și nu numai. Ce îi nemulțumește pe protestatanți ne-a explicat în exclusivitate pentru infotulcea.ro președintele Cartel Alfa Tulcea, Andrian Darie.

Pe lângă pensionari militari, la pichetare au participat și angajați ai unor companii inclusiv publice,  victimele disponibilizării din ultimii ani . Printre ei s-au numărat fosști salariați ai operatorului de termoficare, dar și ai altor unități industriale care depind de sprijinul și reglementările guvernamentale. „ Suntem victimele pierderii locurilor de muncă. Dacă restructurările continuă și în administrație,  sute de familii vor rămâne fără venituri”, a spus un fost angajat al Energoterm.

Acțiunea de azi a fost considerată doar un preambul la protestele de amploare pe care marile confederații sindicale le pregătesc pentru luna viitoare, la București.

Liderii Cartel Alfa Tulcea au avertizat că vor continua să iasă în stradă și să mobilizeze membrii sindicatelor până când Guvernul va renunța la măsurile considerate „nedrepte și periculoase pentru societate”.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button