Ieri seară, polițiștii tulceni au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DN 22 E 87.
Din primele verificări efectuate de polițiști la fața locului, a reieșit că, un tânăr de 20 de ani, din orașul Măcin, județul Tulcea, în timp ce conducea un auto din direcția Măcin către Jijila, ar fi pătruns pe contrasens, părăsind partea carosabilă, intrând în coliziune cu un copac aflat pe marginea drumului.
În urma impactului a rezultat decesul tânărului de 20 de ani.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
În continuare, polițiștii efectuează verificări în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor cauzelor și circumstanțelor producerii incidentului.