USR: PSD își folosește puterea politică pentru a-i nedreptăți pe cetățeni, nu pentru a rezolva probleme”
PSD a blocat în Camera Deputaților proiectul de lege al USR care corectează nedreptatea făcută de PSD și PNL pensionarilor care au muncit în condiții grele. USR a cerut ca proiectul legislativ să fie dezbătut în regim de urgență. PSD nu doar că s-a opus, dar a decis că legea USR are nevoie să treacă, în mod absolut excepțional, prin 6 comisii de aviz și alte 4 raportoare. Asta, după ce săptămâna trecută Senatul a adoptat cu majoritate de voturi, 96 pentru și 1 împotrivă, legea USR inițiată de parlamentarii USR Oana Țoiu, Radu Miruță și Irineu Darău.
”Astăzi, în ședința de Birou Permanent, am avut un PSD care s-a opus procedurii de urgență pentru repararea nedreptăților din Legea pensiilor, deși săptămâna trecută la Senat au votat soluțiile USR. Pensionarii nedreptățiți cu grupe de muncă, cei cu pensii de invaliditate, persoanele cu dizabilități și cei din diaspora cu pensiile blocate birocratic trebuie acum să aștepte data de 29 octombrie pentru votul din plenul Camerei Deputaților, din păcate. Avem doar trei săptămâni să punem presiune pentru adoptarea ei”, a declarat deputata Oana Țoiu, vicepreședintă a Camerei Deputaților.
Proiectul USR propune modificarea Legii 360/2023 privind sistemul public de pensii și recunoașterea condițiilor deosebite și speciale de muncă pentru angajații ale căror condiții de muncă nu au fost normalizate, urmând ca aceștia să beneficieze în continuare de reducerea vârstei de pensionare și de un mod mai avantajos de calcul pentru pensia încasată. Legea USR nu este doar o propunere legislativă, ci un act de justiție socială, de a le acorda drepturile cuvenite celor care chiar au muncit în condiții grele, o inițiativă legislativă care nu face altceva decât să respecte principiul contributivității și să recunoască drepturile unor oameni care și-au sacrificat sănătatea și au trăit ani întregi expuși unor riscuri majore pentru a contribui la dezvoltarea acestei țări.
Potrivit legii USR, drepturile de asigurări sociale trebuie să reflecte contribuțiile plătite de-a lungul carierei profesionale, ceea ce nu se aplică celor care au lucrat în grupe de muncă. Aceștia au fost obligați să plătească o contribuție suplimentară – inițial de 10%, în prezent de 8% – pe toată durata activității lor, contribuție destinată să le ofere o vechime suplimentară, precum și multiplicarea punctajului lunar proporțional cu salariul obținut. Deciziile de recalculare primite în ultimele luni, cu reduceri ale pensiilor chiar și de peste 4.000 de lei, arată însă că acești oameni au plătit degeaba în plus, nu mai primesc ceva în schimb.