(VIDEO) Pericol de explozie pe Dunăre!
Astăzi, la ora 11:37, a fost emis un mesaj RO-ALERT pentru zona localității Plauru, ca urmare a pericolului iminent de explozie al unei nave aflate pe malul ucrainean al brațului Chilia al Dunării. De asemenea, în comitetul local pentru situații de urgență al comunei Ceatalchioi s-a luat hotărârea de evacuare a oamenilor și animalelor din localitatea Plauru. Imediat după luarea hotărârii au fost evacuate 15 persoane din localitatea Plauru, care au fost transportate în localitatea Ceatalchioi, în spații puse la dispoziție de autoritățile locale.
Potrivit informațiilor furnizate de ISU Delta Tulcea, ”o navă încărcată cu GPL a fost cuprinsă de flăcări în zona localității Ismail. Având în vedere proximitatea față de teritoriul României și natura încărcăturii, autoritățile au realizat o primă evaluare a situației. Ținând cont de acest aspect si de posibilele efecte, autoritățile locale, în coordonare cu structurile Ministerului Afacerilor Interne cu rol în gestionarea unor astfel de situații de urgență, au decis evacuarea preventivă a persoanelor și a animalelor aflate în apropiere, măsură menținută până la eliminarea oricărui risc pentru populație. Totodată, a fost activat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, pentru monitorizarea permanentă a evoluției situației și coordonarea tuturor măsurilor necesare. Pentru evaluarea și monitorizarea riscurilor, în zonă s-au deplasat inspectorul șef și prefectul județului, precum și efective de pompieri care execută misiuni de recunoaștere, monitorizare si sprijin operativ.”
Cetățenii din zonă sunt rugați să respecte cu strictețe măsurile dispuse de autorități, inclusiv cele privind evacuarea, și să evite deplasarea în perimetrul indicat, pentru siguranța proprie. Recomandăm populației să urmărească în continuare comunicările oficiale și să se conformeze instrucțiunilor transmise de autoritățile competente.




