Ziua Drapelului Național al României, sărbătorită la Tulcea
Miercuri, 26 iunie 2024, Mihai Huleni, vicepreședinte, și prof. Ștefan Coman, consilier al președintelui Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, au participat la ceremonialul militar organizat de Garnizoana Tulcea pentru a celebra Ziua Drapelului Național al României.
Evenimentul, desfășurat în Piața Civică a municipiului Tulcea, a beneficiat de prezența unui număr mare de tulceni și a culminat cu binecuvântarea drapelului de către P.S Visarion, Episcopul Tulcii, și înălțarea tricolorului la catarg, pe acordurile imnului național.
Tricolorul a fost parte din istoria noastră în cele mai importante momente: în cadrul revoluției de la 1821, condusă de Tudor Vladimirescu, în timpul revoluției de la 1848, la Mica Unire din 1859 și Marea Unire de la 1918. O mare realizare îi aparține domnitorului Alexandru Ghica care, la 1834, a obținut permisiunea Înaltei Porți pentru ca tricolorul să devină drapelul de luptă al forțelor terestre și navale în Țara Românească. Printr-o fericită coincidență, astăzi, de Ziua Drapelului Național, se va desfășura un meci al echipei naționale a României iar un stadion important al Germaniei va fi plin de suporteri în culorile tricolorului, care ne vor emoționa ca de fiecare dată. Fie ca drapelul nostru tricolor să fie arborat, în primul rând, în inimile tuturor românilor! Doamne ajută!”, a declarat cu acest prilej vicepreședintele Mihai Huleni.
Defilarea gărzii de onoare a Garnizoanei Tulcea a încheiat evenimentul.