Au început înscrierile! Noutatea anului 2025 pentru examenul de Bacalaureat
De azi, 2 iunie 2025, au început înscrierile la probele scrise ale examenului de Bacalaureat. Înscrierile se pot face până vineri, 6 iunie 2025 și asta în condițiile în care, așa cum a subliniat inspectorul general școlar Viorica Pavel, situația școlară a elevilor din anii terminali se va încheia abia vineri. Deci cu toate că unii elevi din anii terminali se pot înscrie, de exemplu, azi situația lor școlară ar putea să nu le permită intrarea în examen și asta fiindcă pot rămâne corigenți pe vară la una sau mai multe materii caz în care nu au dreptul să susțină acum examenul.

Calendarul probelor scrise la BAC
Limba și literatura română – 10 iunie
Proba obligatorie a profilului – 11 iunie
Proba la alegere a profilului și specializării – 13 iunie
Elevii care aparțin minorităților naționale vor susține proba scrisă la Limba și literatura maternă pe data de 16 iunie.
Rezultatele vor fi afișate în data de 20 iunie, până la ora 12:00, iar candidații nemulțumiți de notele primite pot vizualiza lucrările și pot depune contestații în aceeași zi, între orele 14:00 și 18:00, dar și în zilele de 23 și 24 iunie. Rezultatele finale vor fi publicate pe 30 iunie.
Noutatea pentru elevii de clasa a XII-a la BAC
În acest an, pentru prima dată, elevii de clasa a XII-a au susținut etapele de evaluare a competențelor la începutul anului. Astfel, între 27 și 29 ianuarie a avut loc proba A – competențele lingvistice de comunicare orală în limba română iar la Tulcea din cei 964 de elevi înscriși s-au prezentat la examen 949 și – surpriză mare! – toți au promovat examenul. Între 29 și 31 ianuarie – proba B, destinată elevilor din partea minorităților naționale, dar la Tulcea nu am avut cazuri, ân timp ce Proba C, cea de competențe lingvistice într-o limbă de circulație internațională, a avut loc între 3 și 5 februarie și la ea s-au prezentat doar 935 de elevi, doi dintre ei nereușind să treacă această probă. În fine, proba D, cea de competențe digitale, a avut loc în perioada 5–7 februarie iar din numărul total de 944 prezenți unul dintre ei nu a reușit să treacă această probă. Prin urmare, din actuala serie de absolvenți se vor înscrie marea majoritatea celor care 933 de elevi care au trecut probele A, C și D, însă numărul celor care vor susține efectiv examenul probabil va depăși o mie ca urmare a faptului că se vor înscrie la examen și mulți foști absolvenți de liceu care nu au promovat examenul în anii trecuți.




