fbpx
ComunicateŞtirea zilei

Hoți de mici! Două fete și un băiețel prinși la furat dintr-un magazin de haine!

Polițiștii tulceni au identificat trei minori bănuiți de tentativă la furt dintr-un magazin de haine din municipiul Tulcea

La data de 2 noiembrie 2025, în jurul orei 13:30, un reprezentant al unui magazin de haine din municipiul Tulcea a sesizat Poliția, faptul că trei minori au încercat să sustragă bunuri din incinta unității comerciale.

La fața locului s-a deplasat imediat un echipaj de poliție, ocazie cu care au fost identificați minorii în cauză, respectiv două fete, ambele în vârstă de 13 ani, și un băiat în vârstă de 10 ani, toți din municipiul Tulcea.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, faptă prevăzută și pedepsită de Cod Penal.

Având în vedere vârsta minorilor, cercetările sunt continuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, cu respectarea dispozițiilor legale privind răspunderea penală a minorilor.

Persoanele în cauză beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o decizie definitivă a instanței de judecată.

MESAJ PREVENTIV


Poliția tulceană recomandă părinților și tutorilor să acorde o atenție sporită supravegherii copiilor și să discute deschis cu aceștia despre consecințele implicării în fapte antisociale sau infracționale. Orice abatere, chiar minoră, poate avea repercusiuni pe termen lung asupra dezvoltării și viitorului tinerilor. Totodată, îndemnăm operatorii economici să mențină un nivel ridicat de vigilență și să sesizeze imediat orice comportament suspect la numărul unic de urgență 112.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button