O carieră de elită în structurile MAI: tulceanul Liviu Uzlău, general-maior cu 2 stele în rezervă!
Generalul-maior cu două stele Liviu Uzlău a fost trecut în rezervă din Ministerul Afacerilor Interne, începând cu data de azi, 15 aprilie 2026, prin decret semnat de președintele României, Nicușor Dan. Decizia marchează finalul unei cariere de excepție în structurile de ordine publică, intervenție și în mediul academic, pentru un tulcean plecat de pe băncile școlii și apoi liceului Spiru Haret până la vârful Ministerului Afacerilor Interne.

„Întotdeauna m-am simțit mândru că sunt tulcean și am apreciat oamenii de valoare întâlniți de-a lungul carierei mele, proveniți din Tulcea, care au reușit să ajungă pe cele mai înalte trepte profesionale, fie în mediul academic sau în diverse domenii, atât în România, cât și în străinătate. Asta m-a motivat și pe mine într-un domeniu în care, acum pot să o spun, doar câteva județe dădeau oameni la conducere.”
CV-ul său include formări complexe: științe penale, scafandru militar, pirotehnician, parașutist militar, instructor de tragere și pregătire fizică, dar și cursuri de elită în domeniul intervenției speciale și negocierii, inclusiv programe desfășurate sub egida FBI, în Irlanda sau Ungaria. A participat la instruiri internaționale privind analiza informațiilor, dar și la programe ONU pentru misiuni de menținere a păcii, devenind ulterior și formator în domeniul pedagogiei și managementului operațiunilor internaționale.

Pentru toate aceste reușite profesionale, generalul-maior a evidențiat rolul esențial al familiei în parcursul său profesional: „Cred că întreaga mea carieră i se datorează, și o spun foarte serios, familiei, în special soției mele, care din prima zi a înțeles care este misiunea mea profesională și m-a sprijinit de fiecare dată. Cu această ocazie, și prin intermediul ziarului Infotulcea.ro, țin să-i mulțumesc.”
Din 2020 până în 2026, a ocupat funcția de prim adjunct al inspectorului general al Jandarmeriei Române și șef de stat major, fiind totodată unul dintre principalii reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne la nivel strategic. În paralel, Liviu Neculai Uzlău a revenit în mediul academic, unde, din 2023, a ocupat funcția de rector al Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, contribuind la formarea noilor generații de ofițeri.

„Pentru mine, cele mai mari satisfacții țin de procedurile pe care le-am inițiat și implementat pentru evenimente majore desfășurate în condiții de maximă siguranță. Mă gândesc la summit-ul de la Sibiu, când România a predat președinția Uniunii Europene, dar și la sistemele de securitate implementate la marile festivaluri Untold și Neversea, proceduri gândite și aplicate pentru prima dată de mine. Un episod care are legătură și cu orașul în care m-am născut și am crescut este cel în care pentru o aplicație de forțe pe teritoriul Dobrogei am ales punctul de comandă de la Tulcea. Și mai e un episod pe care țin neapărat să îl subliniez aici și anume o acțiune umanitară pentru elevii din comuna Ceatalchioi, comuna din care proveneau părinții mei. Pentru mine a fost un moment emoționat.”
Trecerea în rezervă a generalului-maior cu două stele Liviu Uzlău încheie o carieră desfășurată la cel mai înalt nivel al Ministerului Afacerilor Interne, marcată de profesionalism, expertiză internațională și contribuții semnificative în domeniul siguranței publice și al intervenției speciale.




