Un tulcean reprezintă România la reuniunea Agenției Europene pentru Controlul Pescuitului de la Vigo, Spania!
România este reprezentată în aceste zile la unul dintre cele mai importante foruri europene din domeniul pescuitului, iar în prim-plan s-a aflat președintele ANPA din România, Dragoș Simion. Ieri, acesta a participat la reuniunea Consiliilor Consultative organizată de Agenția Europeană pentru Controlul Pescuitului, desfășurată la Vigo, în Spania.

„Aceste structuri nu iau decizii, însă aduc în prim-plan dificultățile reale întâmpinate de operatori și contribuie la îmbunătățirea modului în care sunt aplicate regulile”, a subliniat Dragoș Simion pentru ziarul infotulcea.ro.
Agenția Europeană pentru Controlul Pescuitului este agenția Uniunii Europene responsabilă cu promovarea standardelor comune în materie de control, inspecție și supraveghere în cadrul politicii comune în domeniul pescuitului.
Înființată în urma reformelor europene din domeniu, agenția coordonează cooperarea dintre statele membre, astfel încât regulile să fie aplicate unitar și eficient. În același timp, EFCA contribuie la protejarea resurselor piscicole și la menținerea unui echilibru între exploatarea economică și sustenabilitate.
Prin activitatea sa, agenția sprijină crearea unei culturi a conformării în întreg sectorul pescuitului, în beneficiul tuturor actorilor implicați.




