THE NEW YORK TIMES scrie despre viața tulcenilor la granița războiului
Articolul publicat pe 6 mai 2026 de prestigioasa publicație The New York Times, semnat de jurnalista americană Lara Jakes și de românca Andrada Lăutaru, aduce în prim-plan realitatea din județul Tulcea – un teritoriu aflat formal sub protecția NATO, dar expus constant riscurilor generate de conflictul din Ucraina.

România este prezentată departe de imaginea unei țări pregătite să gestioneze amenințări de securitate la graniță, iar reportajul scoate în evidență o serie de vulnerabilități majore. Printre acestea, incapacitatea Armatei de a intercepta sau doborî dronele care survolează spațiul aerian românesc, dar și lipsa unor infrastructuri de protecție funcționale pentru populație, mai ales în aglomerarea urbană Tulcea.
Ceea ce, în mod normal, ar trebui să fie adăposturi de protecție civilă au ajuns spații de depozitare, ocupate de damigene cu vin și borcane cu murături, așa cum recunoaște cu seninătate Raluca Elena Doros, inspectorul de protecție civilă al municipiului, care adaugă și că „Ne-am obișnuit. Asta e mai rău.”
Reabilitarea acestor adăposturi întârzie de ani de zile, administrația locală invocând lipsa fondurilor guvernamentale. Bani de la Guvern pentru readucerea acestor spații la destinația inițială nu s-au alocat de aproximativ patru ani, iar anul acesta nimănui din primărie nu i-a trecut prin cap că prin Programul SAFE reabilitarea acestor adăposturi ar da populației o mai mare garanție de securitate decât orice transportor blindat second-hand achiziționat la preț de avion de luptă de ultimă generație nou nouț…
”În acest context, aproximativ 70.000 de locuitori ai municipiului Tulcea rămân expuși, într-un oraș aflat la doar câteva sute de metri de zona de conflict activ. Cu toate acestea, reacția generală a populației este descrisă ca fiind una de adaptare pasivă: mai degrabă deranjați de alertele nocturne RO-Alert decât preocupați de lipsa unor măsuri reale de protecție.”
Reportajul ridică, implicit, o întrebare incomodă: cât de pregătită este România să gestioneze efectele colaterale ale unui război? Care nu mai este „dincolo”, ci practic ”la doi pași!”. Iar răspunsul sugerat de cele două jurnaliste este unul care ar trebui să dea de gândit nu doar autorităților, ci și tulcenilor de rând care pare să fi normalizat riscul.
În timp ce atacurile continuă dincolo de Dunăre, iar fragmente de drone ajung pe teritoriul românesc, Tulcea trăiește într-o zonă gri: nici război, dar nici siguranță. Iar între aceste două perspective rămâne o vulnerabilitate pe care NATO probabil nu o va recunoaște vreodată …




