Alertă falsă? Autoritățile din Izmail nu au evacuat pe nimeni!
Nava de transport GPL avea 16 membri ai echipajului care au reușit să se evacueze în siguranță de pe nava care luase foc. Imediat au fost alertate autoritățile ucrainene care au intervenit prompt și la fața locului a fost creat un sediu operațional sub președinția șefului administrației districtului Izmail.

”În prezent nu există motive pentru evacuarea populației. Întreprinderea de Stat «Administrația Porturilor Maritime din Ucraina» participă la toate procesele de coordonare și ia măsurile necesare în limitele competenței sale. Informațiile oficiale vor fi actualizate pe măsură ce datele devin disponibile”, se arată în comunicatul autorităților ucrainene citate de presa din Izmail.
După cum ați putut afla din ziarul infotulcea.ro, de la prânz a fost luată decizia de evacuare a satului Plauru, apoi după amiază și a satului Ceatalchioi. Potrivit hotărârii CJSU persoanele din cele două sate aflate la câțiva kilometri de Izmail sunt transportate către municipiul Tulcea cu microbuzele puse la dispoziție de structurile Ministerului Afacerilor Interne și de autoritățile locale. Paza bună trece primejdia rea, însă faptul că noi evacuăm populația din două sate aflate la kilometri distanță de nava care arde în timp ce din orașul Izmail nu a fost evacuat nimeni pare cel puțin suspect. Să fi fost o alarmă falsă iar autoritățile române, din exces de zel, să fi luat o astfel de măsură extremă inutil? Vom afla asta probabil după ce nava din Portul Izmail nu va mai fi un pericol pentru noi. Că pentru ucraineni se pare că nu e….




