Ştirea zilei

Amenzi de peste 600.000 de lei aplicate de Garda de Mediu Tulcea în luna februarie

Comisariatul Județean Tulcea al Gărzii Naționale de Mediu, instituție condusă de comisarul-șef Cornel Vasiliev, a desfășurat în luna februarie o amplă activitate de control în județ, în urma căreia au fost aplicate sancțiuni semnificative pentru nerespectarea legislației de mediu.

Potrivit datelor oficiale, în această perioadă au fost realizate 58 de inspecții, dintre care 16 controale planificate, incluse în planul anual de activitate, și 42 de controale neplanificate.

Controalele neplanificate au vizat în principal sesizările primite din partea cetățenilor și verificările dispuse în urma unor suspiciuni privind încălcarea legislației de mediu. Astfel, comisarii au efectuat 11 controale în urma autosesizării instituției, 14 controale ca urmare a sesizărilor și reclamațiilor, 14 verificări privind respectarea măsurilor stabilite prin actele de reglementare, precum și două controale desfășurate împreună cu alte instituții, în baza protocoalelor de colaborare existente la nivel județean. De asemenea, a fost realizat și un control pentru verificarea măsurilor stabilite anterior. În urma inspecțiilor au fost constatate mai multe neconformități, iar comisarii de mediu au aplicat 34 de sancțiuni, dintre care 6 avertismente și 28 de amenzi contravenționale, valoarea totală a acestora ridicându-se la 601.500 de lei.

Printre cele mai importante sancțiuni aplicate se numără două amenzi de câte 70.000 de lei, aplicate unor societăți comerciale pentru încălcarea prevederilor OUG 92/2021 privind regimul deșeurilor. Una dintre sancțiuni a fost aplicată pentru eliminarea și depozitarea deșeurilor în afara spațiilor autorizate, iar cealaltă pentru incendierea deșeurilor. Tot pentru incendierea deșeurilor, o persoană fizică a fost sancționată cu 45.000 de lei.

Activitatea comisarilor de mediu a avut ca priorități verificarea sesizărilor venite din partea cetățenilor, prevenirea și combaterea depozitării ilegale a deșeurilor, controlul stării de salubrizare a localităților și a cursurilor de apă, precum și trasabilitatea deșeurilor. Totodată, au fost realizate controale dispuse de Comisariatul General al Gărzii Naționale de Mediu, verificări privind îndeplinirea măsurilor impuse anterior și acțiuni comune cu alte instituții.

Pentru perioada următoare, Comisariatul Județean Tulcea își propune intensificarea acțiunilor de combatere a depozitării ilegale a deșeurilor, îmbunătățirea calității aerului și a controlului asupra poluării industriale, precum și consolidarea managementului deșeurilor și al substanțelor periculoase.

De asemenea, vor continua acțiunile pentru identificarea agenților economici care funcționează fără autorizație, verificarea respectării legislației privind speciile protejate CITES, controlul activităților din domeniul pescuitului și acvaculturii, dar și acțiunile de prevenire și combatere a braconajului piscicol și cinegetic.

Reprezentanții instituției subliniază că respectarea legislației de mediu de către cetățeni și operatorii economici este esențială pentru menținerea unui mediu sănătos și pentru protejarea resurselor naturale pentru generațiile viitoare.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button