fbpx
Ştirea zilei

Aragaz nesupravegheat, cauza unui incendiu la Mineri!

În jurul orei 10:20, salvatorii Detașamentului de Pompieri Tulcea au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, pentru limitarea efectelor unui incendiu izbucnit într-o gospodărie din localitatea Mineri.

Incendiul, ce se manifesta cu flacără într-o anexă gospodărească și la acoperișul casei, cu pericol de propagare la întreaga locuința, a fost lichidat după aproximativ o oră de la sosirea echipajelor.

În urma evenimentului au ars 50 mp din acoperiș ( lemn și învelitoare de bitum), un aragaz și mobiler de bucătărie.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime sau persoane rănite.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un aparat de gătit lăsat nesupravegheat.

Pentru înlăturarea unor astfel de evenimente, ISU Tulcea recomandă:

⛔️ nu lăsaţi mâncarea pe foc nesupravegheată. Luaţi-o de la încălzit dacă trebuie neapărat să părăsiţi bucătăria pentru o perioadă mai îndelungată, mai ales dacă s-ar putea ivi întârzieri neaşteptate;
✅ după ce aţi terminat de gătit asiguraţi-vă că aţi oprit din funcţionare cuptorul şi aragazul;
⛔️ nu lăsaţi copiii singuri niciodată în bucătărie. Păstraţi chibriturile şi brichetele acolo unde aceștia nu pot ajunge şi amplasaţi un dispozitiv de siguranţă la uşa de la cuptor;
✅ curățaţi şi îndepărtaţi depunerile de grăsime şi resturi de mîncare de pe aragazurile, plitele, prăjitoarele de pâine şi grătarele din bucătărie, deoarece acestea pot lua foc uşor.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE