Ştirea zilei

Navrom Delta a va realiza și în 2026 transportul de călători și mărfuri în deltă

Navrom Delta va continua și în anul 2026 să asigure transportul de călători și mărfuri către localitățile izolate din Delta Dunării, menținând același program de operare ca în 2025, în ciuda unei reduceri semnificative a bugetului alocat prin contractul cu statul.

Potrivit reprezentanților societății tulcene, programul de navigație va fi structurat tot pe trei etape distincte. Astfel, până la sfârșitul lunii mai va fi aplicat programul de extrasezon, urmând ca, din luna iunie și până în octombrie, Navrom Delta să opereze după programul de sezon turistic. Totuși , în lunile de vârf, iulie și august, vor fi introduse curse suplimentare pe ruta Tulcea–Sulina, pentru a face față creșterii semnificative a fluxului de pasageri.

Cu toate acestea, anul 2026 se anunță extrem de dificil din punct de vedere financiar pentru operatorul de transport fluvial. În urma negocierilor purtate la nivelul ministerului de resort, valoarea contractului nu doar că nu a fost majorată, așa cum ar fi fost necesar în contextul creșterii costurilor operaționale, ci a fost diminuată cu aproape jumătate de milion de euro.

În aceste condiții, Navrom Delta va fi nevoită să funcționeze în 2026 pe un buget de maximă austeritate, ceea ce presupune reduceri de costuri și mai ales de investiții.  Chiar și în acest context dificil, conducerea companiei dă asigurări că va face toate eforturile necesare pentru a menține continuitatea serviciilor publice de transport, considerate esențiale atât pentru locuitorii Deltei, cât și pentru activitatea economică și turistică din zonă.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button