Mai este o zi până la Elite Fighting Championship Noaptea Campionilor
Sala Polivalentă „Danubius Arena“ găzduiește, mâine, a patra ediție a
Elite Fighting Championship – Noaptea Campionilor, un eveniment
spectaculos, care reunește sportivi de talie internațională. Biletele pot fi
cumpărate, online (https://elitefightingchampionship.ro/) sau de la sala
polivalentă.
Pe afișul evenimentului se regăsește și Cosmin Brumă, prezentat de organizatori
drept campion mondial Fight Clubbing și campion european WKN. Evoluția sa
la EFC reprezintă evenimentul principal al serii.
Pe card sunt anunțați, între alții, Marian Lăpușneanu, Rodrigo Mineiro, Radu
Medeleanu, Paul Danci și Șerban Teodor, alături de alți luptători. Programul
include și două confruntări de calificare pentru proiectul Road to Fight
Clubbing.
De asemenea, tulcenii vor avea ocazia să îl vadă și pe Albert Pănuță, care va
intra în ring la EFC Noaptea Campionilor, fiind deținătorul unul palmares
impresionant la Kyokushin Karate: de patru ori campion european, de două ori
campion balcanic, vicecampion mondial la Kumite și campion mondial la Kata,
multiplu medaliat național și internațional.
De această dată, Albert va lupta, în fața propriilor suporteri, împotriva
bulgarului Viktor Vasilev, prezentat de echipa sportivului drept campion
mondial KWU 2025. Antrenorul lui Albert, Nicolaie Pănuță, spune că
adversarul este unul valoros și că pregătirea pentru meci este una pe măsura
provocării. Pentru comunitatea locală, partida are astfel o miză aparte: este
prima apariție importantă a lui Albert Pănuță la Tulcea după spectaculoasa
dublă victorie mondială din Kazahstan.
„Noaptea Campionilor” nu va fi doar un eveniment pentru publicul din sală:
gala din 2 octombrie va fi transmisă live pe Digi Sport și Sporteo TV, ceea ce
oferă evenimentului o expunere importantă la nivel național și internațional.
Ca o premieră, prima centură E.F.C. va fi pusă în joc într-o piramidă
spectaculoasă de patru luptători: Vlad Trif – Deva. Ștefan Vrânceanu – Brăila,
David Iordache – Constanța și Cezar Mihalcuț – Iași.
Pentru Tulcea, organizarea unei gale de asemenea anvergură confirmă rolul pe
care Danubius Arena începe să îl aibă în circuitul marilor evenimente sportive.
După competițiile de baschet care au adus arena în atenția publicului, sala se
pregătește acum pentru o seară dedicată sporturilor de contact.




