Asta ne mai lipsea: Grevă japoneză la Bibliotecă!
”Alături de colegii lor din muzeele și bibliotecile din toată țara, majoritatea covârșitoare a salariaților Bibliotecii Județene „Panait Cerna” Tulcea participă la Greva japoneză organizată azi, 4 aprilie 2024, de către Federația Sindicală CULTURMEDIA, afiliată Confederației Naționale Sindicale CARTEL ALFA.” – este mesajul transmis în spațiul public de reprezentanții sindicatului bibliotecii aflate în subordinea Consiliului Județean Tulcea. Pe lângă atâtea probleme globale, naționale, județene și locale, asta ne mai lipsea: un sâmbure de nemulțumire și la bibliotecă.
De aici fiecare înțelege ce vrea, dar trebuie subliniat și faptul că protestatarii de la Tulcea și-au pus banderole pe braț mai mult din solidaritate cu colegii din țară și tocmai pentru a atrage atenția guvernanților că bibliotecar este și cel ce are locul de muncă într-o bibliotecă publică și cel ce are locul de muncă într-o școală și normal ar fi să aibă salarii similare. Mai mult, la protest a participat, cum se vede din fotografia de mai sus și managerul bibliotecii, Ligia Dima, tot din solidaritate cu colegii din țară, ceea ce e de apreciat. Mai ales că a fost o dovadă de solidaritate sinceră și nu ca aceea manifestată în această perioadă de oameni politici care se solidarirează cu toate categoriile sociale, cel puțin până pe 9 iunie 2024, spre miezul nopții…