Astăzi s-au efectuat primele teste pentru COVID-19 la Tulcea
Începând de joi, 9 aprilie 2020, testarea pentru noul coronavirus este posibilă la Tulcea, în cadrul Laboratorului Direcţiei Sanitare Veterinare, care a fost adaptat pentru a efectua aceste teste.
Astfel, s-a instalat un filtru separat pentru specialiştii care vor lucra cu aceste teste, fiind asigurate condițiile de biosecuritate maximă.

Mă bucur că investiția Consiliului Județean în amenajarea acestui laborator și a filtrelor de biosecuritate s-au finalizat cu succes într-un timp scurt.
Ţin să mulţumesc pentru operativitate Spitalului Județean de Urgență Tulcea, celor de la Direcţia Sanitară Veterinară, decidenţilor din administraţia centrală, tuturor celor implicaţi în acest demers”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu.
Pentru ca aceste testări COVID-19 să poată fi făcute la Laboratorul Direcţiei Sanitare Veterinare, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu a avut o serie de discuții cu factori de decizie la nivel central, inclusiv cu secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat.
Rezultatul acestui demers este că Ministerul Sănătăţii a inclus şi laboratorul Direcţiei Veterinare Tulcea pe lista unităţilor autorizate să efectueze teste COVID-19.




