„Resurse de apă și zone umede”, din nou în conferință la porțile Deltei
Joi, 14 septembrie, Lucian Simion, consilierul președintelui Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, a participat la deschiderea oficială a Conferinței Internaționale „Resurse de apă și zone umede“, organizată de Asociația Română de Limnogeografie în colaborare cu Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Delta Dunării și coordonată de profesor universitar doctor docent Petre Gâștescu, o somitate în domeniul geografiei și limnogeografiei la nivel național și internațional. La eveniment, alături de participanți din domeniul de referință, au mai fost prezenți guvernatorul Rezervației Biosferei Delta Dunării, Gabriel Marinov, primarul municipiului, Ștefan Ilie, precum și directorul general al INCDDD, Marian Tudor.
„Vreau să vă mulțumesc, în numele președintelui Consiliului Județean Tulcea, domnul Horia Teodorescu, pentru faptul că ați ales județul nostru în vederea organizării acestui eveniment științific. Este clar că discuțiile despre resursele de apă în România nu puteau avea loc decât în Delta Dunării. Aceasta, cu atât mai mult cu cât de curând s-au împlinit 33 de ani de la recunoașterea și certificarea acestei zone inestimabile care este Rezervația Biosferei Delta Dunării.
Județul nostru nu este prima dată centru de interes pentru mediul științific, și aici aș vrea să amintesc simpozionul organizat în urmă cu o lună de zile de Institutul Național de Cercetare – Dezvoltare Delta Dunării, ca fiind un reper la nivel mondial în ceea ce înseamnă comunicarea pe tema protecției mediului. Alegerea județului Tulcea pentru organizarea unor astfel de conferințe internaționale ne onorează și în acelasi timp ne garantează recunoașterea valorii județului pe care îl reprezentăm! Așteptările de la mediul științific sunt foarte mari în contextul schimbărilor climatice prin care trecem. Sunt provocări foarte mari la care oamenii de știință trebuie să dea răspuns. Prin cercetările lor, dânșii trebuie să ajute la inițierea de noi politici și proiecte pentru a preîntâmpina schimbările majore care au loc în zonele umede, cu prioritate pentru noi, în Delta Dunării.
Mulțumim, pe această cale, domnului profesor universitar doctor docent, Petre Gâștescu, pentru că, iată, aduce din nou la Tulcea nume reprezentative din domeniul cercetării, atât din țară, cât și de peste hotare. Vă felicit pentru întreaga dumneavoastră activitate, domnule profesor, și vă doresc mult succes dumneavoastră și lucrărilor întregii conferințe!”, a declarat, cu acest prilej, reprezentantul la vârf al Consiliului Județean Tulcea, Lucian Simion.