ATENȚIE! De luni, trafic deviat spre Babadag dinspre Tulcea pe la Zebil!
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA, prin Sucursala Regională CF Constanța, va demara luni, 17 noiembrie 2025, lucrările de modernizare a trecerii la nivel cu calea ferată aflată la km 107+349, pe linia Medgidia – Tulcea, între stațiile Babadag și Cataloi. Această trecere intersectează drumul european E87 și reprezintă un punct intens circulat pe raza județului Tulcea. Pe durata lucrărilor, circulația rutieră între Tulcea și Constanța este deviată, în perioada 17 noiembrie – 5 decembrie, pe ruta alternativă: DN22 – DJ229 (Zebil) – DJ222 (Sarichioi) – DJ223A (Enisala – Babadag) – DN22H – DN22.

Defecțiunile afectează atât traficul rutier, generând timpi mari de așteptare, cât și circulația feroviară, din cauza intervențiilor frecvente necesare pentru întreținere.
Intervenția face parte din proiectul „Modernizare treceri la nivel cu calea ferată pe raza SRCF Constanța – LOT 3” și presupune atât lucrări de proiectare, cât și de execuție, pentru refacerea completă a trecerii și implementarea unor tehnologii moderne de siguranță.
Printre lucrările anunțate se numără:
instalarea de dale elastice din cauciuc agreate AFER;
racordarea trecerii la drumul european E87;
lucrări la calea ferată și la sistemele de drenaj;
montarea unei instalații de semnalizare BAT tip U-75, echipată cu semi-bariere;
implementarea unui sistem de supraveghere video (TVCI), conectat la stația Babadag;
montarea semnalelor luminoase, sirenelor de avertizare și echipamentelor antiefracție;
înlocuirea elementelor degradate ale suprastructurii și consolidarea terasamentului.
Potrivit SRCF Constanța, modernizarea va contribui la fluidizarea circulației, creșterea nivelului de siguranță, reducerea costurilor de întreținere și eficientizarea exploatării infrastructurii feroviare în zona Dobrogei.
Accesul riveranilor și al vehiculelor de intervenție va fi permis conform semnalizării rutiere temporare. Lucrările sunt executate în pauzele de circulație feroviară, cu respectarea normelor de siguranță și protecție a mediului, și fac parte din programul național de modernizare a infrastructurii feroviare.




