fbpx
Afaceri

Atenție! Precizări importante de la ANAF pentru microintreprinderi

Potrivit unui comunicat de presă al ANAF, ”Persoanele juridice române care în anul 2022 au fost plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor și care îndeplinesc condițiile pentru aplicarea acestui sistem și în 2023, NU au obligația de a depune declarație de mențiuni pentru a comunica menținerea acestui sistem de impunere.” . Precizarea vine ca urmarea a unor păreri exprimate în mediul profesioniștilor din domeniu, așa cum o spune și consultantul fiscal Maria Hirizescu, totodată și director executiv al CECCAR Tulcea.

”Este adevărat că au fost și în mediul online, dar mai ales în rândul profesioniștilor din domeniul nostru ,păreri potrivit cărora, toate microintreprinderile sunt obligate să depună acea declarație de mențiuni indiferent dacă se modifică sau nu condițiile de impozitare. Este foarte bine că ANAF a venit cu această precizare și sunt convinsă că de acum este limpede pentru toată lumea și nu mai sunt alte opinii!” a menționat consultantul fiscal Maria Hirizescu.

IMPORTANT

Persoanele juridice, care în anul 2022 au fost plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor și în anul 2023 îndeplinesc condițiile prevăzute de lege pentru a aplica același regim, NU au obligația de a comunica organelor fiscale competente aplicarea sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderilor prin depunerea unei declarații de mențiuni (formular 700 sau, după caz, formular 010) întrucât, în această situație, nu se modifică datele din declarația de înregistrare fiscală.
Precizăm că, în conformitate cu prevederile art. 88 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, contribuabilii au obligația depunerii unei declarații de mențiuni în cazul modificării ulterioare a datelor din declarația de înregistrare fiscală.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button