Audienţe ale reprezentanţilor Avocatului Poporului la Prefectura Tulcea!
Miercuri, 4 august 2021, reprezentanții instituției Avocatul Poporului Biroul Teritorial Constanța, vor fi prezenți în Tulcea, pentru a acorda audiențe cetățenilor și pentru a primi petiții.
Activitatea se va desfășura la sediul instituției Prefectului Tulcea, începând cu ora 1000, în spațiul pus la dispoziție. ACORDAREA AUDIENȚELOR ESTE GRATUITĂ.
Persoanele interesate, sunt rugate să se programeze la numărul de telefon 0241 550 544, iar pentru operativitate, persoanele care se prezintă în audiență să aibă petiția asupra acestora cererea/ petiția din care să rezulte pe scurt problemele cu care se confruntă şi documente justificative, în copie.
„În situația în care nu pot ajunge în ziua programată, persoanele interesate se pot adresa instituției Avocatului Poporului – BT Constanța telefonic la nr. 0241550544 sau în scris, prin poșta electronică la adresa de email avpconstanta@avp.ro sau prin Poșta Română la adresa din mun. Constanța, B-dul Ferdinand nr.7 bis, județ Constanța. Instituţia Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile publice. Petiţiile adresate instituţiei Avocatul Poporului trebuie să se facă în scris şi să indice numele şi domiciliul persoanei fizice lezate în drepturile şi libertăţile acesteia, drepturile şi libertăţile încălcate, precum şi autoritatea administrativă ori funcţionarul public în cauză. Petiţionarul trebuie să dovedească întârzierea sau refuzul administraţiei publice de a soluţiona legal petiţia„. a declarat Alina Georgiana Pangrate, consilier coordonator al Instituţiei Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Constanța.
REGULI IMPORTANTE IMPUSE DE SITUAȚIA PANDEMIEI DE COVID-19:
Pentru acces, persoanele care solicită audiență trebuie să respecte formalitățile prevăzute de Ordinul nr. 874/2020 privind instituirea obligativității purtării măștii de protecţie, a triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă, cu modificările și completările ulterioare: purtarea măștii de protecţie, triaj epidemiologic, dezinfectarea obligatorie a mâinilor. În cazul în care persoanele refuză respectarea măsurilor prevăzute de Ordinul nr. 874/2020, cu modificările și completările ulterioare, nu vor avea acces în sediul instituției.