Ştirea zilei

Autoutilitară cu lemne incendiată la Măcin!

În jurul orei 03:15, dispeceratul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Delta” al județului Tulcea a fost alertat cu privire la izbucnirea unui incendiu, la o autoutilitară, parcată în orașul Măcin.

La fața locului s-au deplasat 12 subofițeri din cadrul Secției de Pompieri Măcin, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

Incendiul, ce se manifesta în interiorul autoutilitarei, a fost stins în limitele găsite, fiind afectată mașina în proporție de 70%.

Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat compartimentul motor al autovehiculului, precum și cea mai mare parte din încărcătura acestuia( aproximativ 2 metri cubi de lemne de foc).

Back to top button