fbpx

Avertizare ISU Tulcea: Vine iarna!

Inspectoratul județean pentru Situații de Urgență Delta Tulcea a transmis azi o avertizare cu privire la înrăutățirea vremii începând cu ziua de mâine.

Se prognozează că iarna își va intra în drepturi în perioada imediat următoare

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteo „cod galben”, valabilă în intervalul 05 februarie, ora 08:00 06 februarie, ora 10:00.

În intervalul menționat în regiunile estice vor fi precipitații, la început ninsori în zona de munte și în nordul Moldovei și mai ales ploi și lapoviță în rest, iar spre seară și noaptea vor predomina ninsorile.

      La munte, în nordul și centrul Moldovei, iar din orele serii și în sudul Moldovei, *Dobrogea* și în cea mai mare parte a Munteniei *va ninge, se va depune strat de zăpadă, iar vântul va avea intensificări susținute, viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității. Rafalele vor depăși 60…70 km/h*, iar în zona montană 90…100 km/h.

      În a doua parte a zilei de miercuri (5 februarie) și în prima parte a nopții de miercuri spre joi (5/6 februarie) vântul va fi intens și în regiunile vestice și centrale, iar rafalele vor depăși 55…60 km/h.

*Vă recomandăm ca pe timpul manifestării fenomenelor prognozate să respectați următoarele măsuri:*

*Asiguraţi-vă următoarele materiale:*

❄️ Sare pentru topirea gheţii de pe trotuar şi căile pe care circulaţi în gospodăria dumneavoastră.

❄️ Nisip pentru a îmbunătăţi tracţiunea.

❄️ Unelte de îndepărtare a zăpezii.

❄️ Dacă locuiți la casă asigurați-vă că aveți suficient combustibil de încălzire.

*Pregătiți-vă autoturismul astfel:*

🚒 Acumulatorul şi sistemul de aprindere trebuie să fie în stare foarte bună, iar bornele bateriei curăţate.

🚒 Asigurați-vă că nivelul antigelului este suficient pentru a evita îngheţarea.

🚒 Asigurați-vă că sistemul de încălzire şi dezgheţare funcţionează eficient.

🚒 Verificați sistemul de acţionare al ştergătoarelor de parbriz; asigurați un nivel corespunzător de lichid de curăţare.

🚒 Verificați funcţionarea farurilor şi luminilor de avarie.

🚒 Verificați dacă există *fisuri în sistemul de eşapament, reparați-l sau înlocuiți-l dacă este necesar*.

🚨 *Inhalarea monoxidului de carbon este letală*.

🚒 Verificați nivelul şi densitatea uleiului. Uleiurile grele coagulează mai mult la temperaturi joase şi nu sunt la fel de lubrifiante.

🚒 Folosiți anvelope pentru zăpadă şi dotați-vă cu lanţuri antiderapante.

🚒 Ascultați la radio, televiziune, buletinele meteorologice şi informaţiile autorităţilor locale responsabile cu gestionarea situaţiilor de urgenţă.

🚒 Mănâncați regulat şi beți lichide, dar evitați excesul de cofeină şi alcool.

🚒 Evitați să vă extenuați când curățați zăpada depusă. Efortul fizic, în condiţii de frig extrem, poate cauza un atac de inimă. Înainte de a ieşi afară pentru a face efort fizic, este necesară o încălzire a organismului.

*Fiți atenți la semnele de îngheţ.*

Acestea includ pierderea simţurilor şi culoarea albă a vârfurilor degetelor de la mâini, de la picioare, urechilor şi nasului. Dacă observați astfel de simptome, solicitați imediat ajutor medical.

*Fiți atenți la semnele de hipotermie.*

Acestea includ frisoane incontrolabile, pierderea memoriei, dezorientare, incoerenţă, exprimare neclară, somnolenţă şi epuizare aparentă.

Dacă observați astfel de simptome, duceți victima într-un spaţiu călduros, îndepărtați-i hainele umede, încălzindu-i mai întâi partea centrală a corpului şi, dacă victima este conştientă, administrați-i băuturi calde non-alcoolice. Solicitați ajutor medical cât mai urgent posibil.

🔥 Economisiți combustibilul pentru încălzit, dacă este necesar, menţinând temperatura în casă mai redusă decât în mod normal.

🔥 Închideți temporar alimentarea cu căldură în anumite camere.

🔥 Utilizați autoturismul, numai dacă este absolut necesar.

*Dacă trebuie să conduceți, luați următoarele măsuri:*

🚗 Circulați doar ziua, niciodată singur, şi anunțați alte persoane despre programul dumneavoastră.

🚗 Folosiți drumurile principale; evitați drumurile secundare considerate scurtături.

Comandant I.S.U. Dan Petrov

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE