Ştirea zilei

Aviz amatorilor de chilipiruri: ANAF va lansa platforma digitală eLicitatiiANAF!

-valorificarea bunurilor va deveni mai rapidă și mai eficientă

Agenția Națională de Administrare Fiscală, împreună cu Ministerul Finanțelor, anunță lansarea platformei digitale „eLicitațiiANAF”, un instrument modern destinat publicității și vânzării online a bunurilor supuse procedurilor de valorificare prin licitație.

Noua platformă, dezvoltată în cadrul procesului de digitalizare a administrației fiscale și finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), va fi disponibilă începând cu data de 30 martie 2026 și marchează o schimbare majoră în modul de valorificare a bunurilor aflate în administrarea statului. În prezent, aceste bunuri sunt valorificate exclusiv prin licitații organizate fizic la sediile organelor fiscale, ceea ce limitează accesul participanților și îngreunează procesul. Prin mutarea procedurilor în mediul online, autoritățile urmăresc accelerarea vânzării bunurilor și creșterea gradului de transparență.

„Prin lansarea platformei eLicitațiiANAF facem un pas important în direcția modernizării și digitalizării administrației fiscale. Ne dorim să oferim tuturor persoanelor interesate acces facil, în condiții egale, într-un sistem online, dinamic, rapid și eficient”, a declarat Adrian Nica, președintele ANAF.

Platforma va putea fi accesată la adresa elicitatii.anaf.ro și va permite oricărei persoane să vizualizeze bunurile disponibile, chiar și fără cont. ATENȚIE! Pentru participarea efectivă la licitații, utilizatorii vor trebui însă să dețină un cont în Spațiul Privat Virtual (SPV).

eLicitațiiANAF este structurată în două secțiuni principale

Prima, „Publicitate bunuri”, asigură promovarea acestora timp de 30 de zile, perioadă în care cei interesați pot consulta informațiile și pot solicita vizionarea. A doua,  bunurile sunt transferate automat în secțiunea „Licitație bunuri”, unde procedura se desfășoară online, pe durate de 5, 7 sau 10 zile, în funcție de valoare.

Sistemul permite depunerea de oferte în timp real, notificarea automată a participanților și prelungirea licitației în cazul ofertelor depuse în ultimele minute, ceea ce contribuie la o competiție corectă și la obținerea celui mai bun preț.

Prin digitalizarea acestor proceduri, ANAF urmărește nu doar simplificarea accesului pentru participanți, ci și o valorificare mai rapidă a bunurilor sechestrate sau confiscate, provenite din executări silite sau din măsuri dispuse în materie penală.

Autoritățile estimează că noua platformă va crește eficiența procesului de recuperare a creanțelor bugetare și va asigura o utilizare mai transparentă și mai rapidă a resurselor aflate în proprietatea statului.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button