23 de agenți de poliție, proaspeți absolvenți ai Școlilor de Agenți de Poliție ”Vasile Lascăr” Câmpina și ”Septimiu Mureșan” Cluj, au fost întâmpinați, în prima lor zi de serviciu, de către conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea, care le-a urat bun venit în rândurile polițiștilor tulceni.
„Absolvenții au fost repartizați în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea ca debutanți, pentru o perioadă de șase luni, timp în care vor beneficia de sprijinul colegilor în realizarea atribuțiunilor de serviciu. Aceștia își încep cariera în Poliția Română, urmând a deprinde tainele meseriei de polițist în cadrul Poliției Municipiului Tulcea, polițiilor orășenești, precum și la posturile de poliție.
Conducerea inspectoratului, i-a felicitat pe tinerii polițiști care s-au pregătit în domeniul ordinii și siguranței publice și le-a solicitat să dea dovadă de corectitudine, integritate și profesionalism pe parcursul carierei și să se afle în permanență în slujba cetățenilor.
De asemenea, conducerea Inspectoratului le-a transmis noilor colegi că, pentru a avea o carieră deosebită în profesia pe care au ales-o, este nevoie să dea dovadă de promptitudine și fermitate în activitățile pe care le vor desfășura și să pună accent în permanență pe dezvoltarea profesională. Cu toții le dorim mult succes în carieră!” se arată într-un comunicat al IPJ Tulcea.
Dintre cei 23 de agenţi de poliţie, majoritatea vor intra pe Ordine Publică (20) iar trei dintre ei sunt pe Judiciar. În ceea ce priveşte repartiţia lor, mai mult de jumătate dintre ei vor ajunge în mediul rural, puţin dintre ei urmând să îşi desfăşoare activitatea în mediul urban, municipiu şi oraşe.