fbpx
Ştirea zilei

Bilanț al jandarmilor după minivacanță: 22 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 12.700 lei

Efectivele de ordine publică au acţionat zilnic pentru asigurarea și menținerea ordinii publice, prevenirea şi combaterea faptelor antisociale de natură penală sau contravenţională, dar și pentru desfășurarea în condiții de siguranță a evenimentelor cultural-artistice și religioase care s-au desfășurat în municipiul și județul Tulcea.

Pe timpul misiunilor executate au fost aplicate 22 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 12.700 lei.  Sancțiunile au fost aplicate pentru tulburarea ordinii și liniștii publice,  consum de alcool în locuri publice, proferarea de injurii în public, nerespectarea regulilor stabilite pentru buna desfășurare a manifestării cultural-artistice, provocarea la scandal și refuzul de a furniza date pentru stabilirea identității.

De asemenea, jandarmii tulceni au fost solicitați să intervină la o situație în care s-a reclamat  distrugerea mai multor autoturisme, astfel că au fost întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.

În perioada minivacanţei, jandarmii tulceni au desfăşurat acţiuni preventive în zona desfășurării manifestărilor publice pe linia respectării regulilor specifice adunărilor publice și prevenirii consumului de substanțe interzise, activitate desfășurată în coooperare cu reprezentanții Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Tulcea.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE