Joi, 10 iunie, în jurul orei 18:30, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Tulcea au fost sesizați, prin intermediul Serviciului Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112, cu privire la faptul că un bărbat a consumat mai multe sticle de alcool în incinta unei societăți comerciale, fără intenția de a le plăti.
Apelul a fost efectuat de către un angajat al societății comerciale, care a declarat faptul că a fost sesizat de către un client cu privire la faptul că un bărbat a consumat o sticlă de alcool în timp ce se afla la raftul cu băuturi alcoolice.
În urma verificărilor efectuate, angajatul societății comerciale a observat faptul că bărbatul se afla în stare de ebrietate, el consumând nu una, ci două sticle de alcool, declarând că nu are bani să achite produsele.
Jandarmii au identificat un bărbat în vârstă de 35 de ani, care a declarat faptul că a cumpărat 2 beri pe care le-a achitat, după care a revenit la magazin pentru a mai cumpăra o bere, dar a observat pe raft o sticlă de alcool și din curiozitate a băut-o.
Între timp a văzut o altă sticlă de alcool și a băut și din aceasta.
Jandarmii au efectuat verificări și au stabilit faptul că bărbatul nu este la prima abatere, el fiind sancționat și în trecut pentru fapte precum: tulburarea ordinii și liniștii publice , consum de băuturi alcoolice în locuri publice și proferarea de injurii.
Pentru fapta sa, bărbatul s-a ales cu un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Tulcea exercită, în condițiile legii, atribuțiile ce îi revin cu privire la prevenirea și descoperirea infracțiunilor și a tuturor încălcărilor legii, desfășurându-și activitatea în interesul cetățenilor și al comunității.