Campanie națională: Alți elevi la în ”Vizită la Penitenciar!”
Azi, Penitenciarul Tulcea a primit vizita unui grup de 65 de elevi, însoţiţi de două cadre didactice, din cadrul Colegiului Dobrogean Spiru Haret Tulcea. Activitatea este derulată în cadrul în campaniei de prevenire a criminalităţii şi facilitate a reintegrării sociale a persoanelor private de libertate – “Vizită în penitenciar”.
Proiectul este iniţiat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, desfăşurat la nivel naţional în cadrul Campaniei de prevenire a criminalității, precum și de facilitare a reintegrării sociale a persoanelor private de libertate.