Cercetările arheologice de la Jijila în conferințele ,,Arheologia pentru toți „!
Institutul Național al Patrimoniului organizează în data de 14 martie, începând cu ora 16.00, cea de-a 12-a ediție a conferințelor ,,Arheologia pentru toți”, inițiativă a Direcției Patrimoniu Digital, intitulată „Un pod suspendat peste timp. Cercetările arheologice preventive de la Jijila – La grădini, județul Tulcea.”
Seria conferințelor Arheologia pentru toți a început în anul 2021, scopul acestui proiect fiind facilitarea accesului la informațiile despre patrimoniul arheologic unui număr cât mai mare și divers de persoane.
Cercetătorul care ne va introduce în universul fascinant al sitului este Ailincăi Sorin-Cristian, în prezent arheolog expert și manager al Institutului de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” din Tulcea. Cu o experiență de peste 20 de ani în studiul primei epoci a fierului în Dobrogea, acesta a fost responsabilul științific al șantierului arheologic Jijila – La Grădini din județul Tulcea.
Zona supusă investigațiilor a devenit cunoscută în literatura de specialitate în urma unor descoperiri de suprafață aparținând perioadei eneolitice și a perioadei timpurii a epocii fierului. Aceasta se află în apropierea unei mici fortificații romane ”La Ghermea”, în prezent distrusă, identificată de arheologul român Pamfil Polonic încă de la sfârșitul sec. XIX.
Cercetările arheologice s-au efectuat în urma construirii podului suspendat peste Dunăre între Măcin și Brăila. Cercetările arheologice de pe ambele maluri ale fluviului au fost inițiate în toamna anului 2018 și s-au finalizat un an mai târziu, în luna mai. În urma cercetărilor efectuate, în sectorul sudic s-au identificat 135 de structuri arheologice ce pot fi datate în epoca bronzului (mil. III-II a.Chr.) și în perioada romană timpurie (sec. II-III p. Chr.).
Pentru a înțelege în esență ce presupun cercetările arheologice și pentru a afla mai multe despre descoperirile ce au avut loc la Jijila, te așteptăm să ne fi alături la prima conferință Arheologia pentru Toți din anul acesta. Moderatorul conferinței va fi Bogdan Șandric, director adjunct și coordonator al Direcției Patrimoniu Digital din cadrul Institutului Național al Patrimoniului.