Ce performanţă! Avem echipă de fotbal în Liga a II-a
Asociația Club Sportiv Zimbrul Tulcea este numele oficial al celei mai titrate echipe sportive din județul nostru, echipa pentru care oficialii Federaţiei Române de Fotbal sunt invitaţi duminică să acorde premiile pentru promovarea în Liga a II-a. Desigur, Liga a II-a de fotbal …feminin.
IMPORTANT: Chiar dacă denumirea echipei este Asociația Club Sportiv Zimbrul Tulcea, festivitatea de premiere nu va avea loc la Tulcea, pe „stadionul-muzeu al fotbalului local nesusţinut” (stadionul Delta al Primăriei Tulcea – n.n.), ci pe stadionul „Şoimii” din Topolog. Altfel spus „acasă” pentru aceste talentate fotbaliste antrenate de profesorul Adrian Almaghe.
Vorbim aici de următoarele fotbaliste care, până una alta, formează singura echipă sportivă de senioare angrenată într-un campionat naţional:
Asociația Club Sportiv Zimbrul Tulcea
Croitoru Teodora portar
Aioanei Paula – fundaș
Marinescu Cristina Mihaela – fundaș
Marinescu Florina Georgiana – fundaș
Mazuco Elena – fundaș
Stoian Denisa – fundaș
Otlocan Alexandra – fundaș
Otlocan Ana Maria – fundașDascălu Mirela – mijlocaș
Novac Andreea Cristina – mijlocaș
Alecu Diana-Mihaela – mijlocaș
Băncilă Raluca-Alexandra – mijlocaș
Constantin Diana Antonia – mijlocașConstantinescu Andreea – atacant
Petraru Luciana-Elena – atacant
Rîpă Mihaela – atacant
Dragomir Andreea-Ionela – atacant
Dragomir Georgiana Bianca – atacant
Ionașcu Andreea – atacant
În total 19 sportive care fac cinste JUDEŢULUI TULCEA şi care, poate, din partea Consiliului Judeţean Tulcea ar trebui să aibă parte de mai mare atenţie.
Până atunci însă, meritul principal pentru această mare performanţă sportivă îi aparţine primarului comunei Topolog, Laurenţiu Ciobanu, un mare pasionat de sport şi în special de fotbal, care a dat credit acestei echipe şi a susţinut-o, atât cât îi permite legea, pentru a promova în Liga a II-a.
Fetele de la Asociația Club Sportiv Zimbrul Tulcea au câştigat duminică pe teren propriu meciul cu FC Voluntari, scor 3-1, şi înaintea ultimei etape au un avans de trei puncte faţă de a doua clasată şi un golaveraj superior de 31 de goluri. Pentru că şansele de ratare a promovării sunt de unu la un miliard, adică echipa noastră să piardă la limită la Giurgiu, iar contracandidatele să câştige meciul lor la o diferentă de 32 de goluri, festivitatea pentru promovare se va face înaintea ultimei etape programată pe 29 mai. Iar festivitatea de promovare va fi organizată, cum nu se poate mai bine, chiar duminică pe stadionul Şoimii, în jurul orei 13.30, chiar de Ziua Comune Topolog!