Potrivit Ordinului semnat de Ministrul Sănătăţii, dr. Alexandru Rafila, publicat în 3 ianuarie 2022, act care modifică un alt ordin al MS nr. 1.513/2020, la nivelul întregii ţări vor fi înfiinţate CENTRE DE EVALUARE PACIENȚI COVID-19, iar aceste centre vor fi asimilate centrelor de spitalizare de zi, cu paturi pentru ca tratamentul cu anticorpi monoclonali să se realizeze în aceste centre de evaluare. Pentru o evaluare, este necesar,consultul,anamneza,recoltare probe pentru analize biochimice, o radiografie pulmonară, acestea putând fi realizate de medici specialiști care sunt angajații unităților sanitare.
Noile centre de evaluare pentru COVID-19, pentru a elibera Unităţile de Primiri Urgenţe, sunt asimilate centrelor de spitalizare de zi și sunt dotate cu paturi și aparatură de diagnosticare.
Prin acesta măsură,se dorește degrevarea UPU – rilor, astfel încât pacienţii care sunt non Covid să aibă acces facil la procedurile necesare; aceste centre vor funcţiona pe baza unui aviz temporar de funcţionare emis de DSP, decontarea serviciilor se va realiza prin Casa de Asigurări.
Este important de precizat ca pacientul pozitiv are posibilitatea fie de a merge la medicul de familie, pentru testare, evaluare, dacă vorbim de forme uşoare şi asimptomatice, fie poate să meargă la acest centru de evaluare, iar ulterior la spital dacă a fost evaluat şi necesita spitalizare.
Spre centrele de evaluare şi tratament antiviral vor fi direcţionaţi pacienţii fără factori de risc care au manifestări clinice medii ale bolii şi care nu necesită oxigenoterapie, dar şi pacienţii cu forme uşoare sau medii de boală, dar cu factori de risc, cei din urmă fiind, de altfel, şi cei eligibili pentru tratamentul cu anticorpi monoclonali. Medicii de familie vor avea un rol foarte important în îndrumarea pacienţilor către aceste centre, scopul fiind acela ca boala să fie surprinsă în stadiul de debut pentru ca pacienţii eligibili să poată fi trataţi cu antivirale sau anticorpi monoclonali.
Ministrul Sănătății a anunţat şi faptul că medicii de familie vor primi finanţare pentru a efectua, la rândul lor, teste pentru depistarea infecţiei cu SARS-CoV-2 la cabinete. În funcţie de rezultatul testului medicii de familie sunt cei care vor face primele recomandări pacienţilor, inclusiv recomandarea de a se adresa acestor centre de evaluare acolo unde se impune.
La nivelul județului Tulcea vor fi organizate 2 centre de evaluare,cu posibilitatea de extindere la 4 :
1. Spitalul Județean de Urgență Tulcea din str. 1848, nr.32,Tulcea,nr. telefon fix 0240/532210. Program de activitate de luni până vineri 8.00-15.00.
2. Spitalul Orășenesc Măcin din str. Mircea Vodă nr.34, Oraș Măcin, jud. Tulcea, nr. telefon fix 0240/571883, int. 154. Programul de activitate de luni până vineri 8.00-12.00.