fbpx
EducaţieŞtirea zilei

CLASAMENT LICEE: Bacalaureatul de toamnă a mai dat 91 de diplome la Tulcea!

Nu mai puțin de 397 de absolvenți de liceu și-au încercat norocul, că de noroc a fost vorba pentru majoritatea dintre ei și nu de testarea cunoștințelor acumulate în cei patru ani de studiu, la a doua sesiune din acest an a examenului de bacalaureat. Unii dintre absolvenții înscriși la examenul din perioada 19-21 august 2024 măcar au avut bunul simț să nu își mai încerce norocul și nu s-au mai prezentat la examene. Este vorba despre 76 dintre cei 397 înscriși pentru că unul dintre cei prezenți a avut lipsa de inspirație să încerce să copieze și a fost eliminat din examen.

Așadar, dintre cei 320 de absolvenți prezenți la examenul susținut la centrul de examinare de la Colegiul Național Spiru C Haret au fost declarați reușiți și nou posesori ai diplomei de bacalaureat (până la soluționarea contestațiilor) doar 91 dintre absolvenți. Felicitări celor 91 de absolvenți de liceu care au obținut diploma …de toamnă!

Prin urmare, nu au reușit nici de această dată 229 de absolvenți, unii dintre ei veniți la examen în bătaie de joc pentru a fi notați cu 2,6 la Limba română, 1 la Matematică și 2,1 la Biologie cum este cazul unui elev de la unul dintre cele mai slab cotate licee din județ, Liceul Tehnologic Henri Coandă Tulcea. Dar nu mai slab cotat decât liceele tehnologice Ion Mincu din Tulcea și Simion Leonescu din Luncavița unde și de această dată procentul de reușită a fost 0%: la Ion Mincu 3 respinși și un neprezentat, la Simion Leonescu 2 respinși și 2 neprezentați.

Mai jos, ierarhia promovabilității pentru fiecare liceu în parte

Liceul Total Reușiți Respinși Neprezentați Procent
Grigore Moisil 1 1 0 0 100,0
Tehnologic Măcin 6 4 0 2 66,7
Arte George Georgescu 16 7 7 2 43,8
Economic Delta Dunării 38 16 19 3 42,1
Spiru C Haret 5 2 2 1 40,0
Ion Creangă 29 11 12 6 37,9
Cantemir Babadag 34 9 20+1 4 26,5
Constantin Brătescu Isaccea 9 2 7 0 22,2
Anghel Saligny 23 5 14 4 21,7
Jean Bart Sulina 5 1 4 0 20,0
Seminarul Teologic 15 3 8 4 20,0
Brad Segal 54 10 30 14 18,5
Murgoci Măcin 25 4 21 0 16,0
Henri Coandă 55 8 28 19 14,5
Tehnologic Topolog 18 2 12 4 11,1
Nicolae Cornățeanu 56 6 40 10 10,7
Ion Mincu 4 0 3 1 0,0
Simion Leonescu Luncavița 4 0 2 2 0,0

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE