fbpx
Ştirea zilei

Comisariatul Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării” s-a desființat!

Guvernul a adoptat azi o Ordonanță  prin care introduce noi reglementări în domeniul protecției mediului și, foarte important, desființează Comisariatul Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”, ca parte a Gărzii Naționale de Mediu. Până azi, Comisariatul General al GNM avea în subordine 41 de comisariate judeţene, Comisariatul Municipiului Bucureşti şi Comisariatul Rezervaţiei Biosferei „Delta Dunării”, organizate ca structuri teritoriale fără personalitate juridică, la nivel de serviciu. Potrivit notei de fundamentare care a stat la baza adoptării ordonanței,cităm: ”Comisariatului Rezervației Biosferei „Delta Dunării” și Comisariatul Județean Tulcea se află în cadrul aceleiași unități administrativ teritoriale, având aceleași activități care se suprapun, iar la etapa actuală, Comisariatul Rezervației Biosferei „Delta Dunării” nu întrunește numărul de posturi necesar a fi constituit ca și serviciu, conform art. 391 alin. 3 lit. (b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind aprobarea
Codului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în vederea optimizării structurilor din cadrul instituției se impune necesitatea adoptării următoarelor măsuri: a) reorganizarea GNM prin desființarea Comisariatului Rezervației Biosferei „Delta Dunării” și crearea unui compartiment în cadrul Comisaritului județean Tulcea cu preluarea personalului, a atribuțiilor și a activității de către structura nou înfințată”.

Dincolo reorganizarea celor două comisariate de la Tulcea într-unul singur, făcută din pix de la București, probabil că nimeni de acolo din minister nu a înțeles faptul că existența celor două comisariate avea o logică: Comisariatului Rezervației Biosferei „Delta Dunării”  nu doar că se ocupa de verificarea reglementărilor specifice unei arii protejate unice așa cum este Delta Dunării, cu avize și autorizații emise de ARBDD și nu de APM, dar mai avea competență de control și pe trei județe: Tulcea, Constanța și Galați. Prin urmare, tot ce va reglementa de azi încolo ARBDD în județele limitrofe, Constanța și Galați,  pe zonele ce țin de teritoriul rezervației cine le va mai controla?

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button