Comunicat USR: PSD și PNL au respins din nou corectarea aberațiilor de calcul, în Parlament!
PSD și PNL au blocat în Biroul Permanent al Senatului punerea pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare a Senatului de azi inițiativa legislativă USR prin care românii care au muncit în condiții grele să primească ceea ce li se cuvine pe contributivitate, din nou.
„Avem o sesiune extraordinară convocată pentru motive strict procedurale, că așa vrea Guvernul. Putem să suplimentăm ordinea de zi cu o chestiune de maximă urgență și să împiedicăm ca de la 1 septembrie noua lege a pensiilor să mai producă încă o nedreptate. Vorbim de sute de mii de oameni care au muncit în condiții cu adevărat grele și care vor vedea cum contribuțiile lor la fondul de pensii nu sunt luate în calcul. Avem de corectat o lege prost făcută și cu calcule nedrepte. Fac apel la înțelepciunea tuturor membrilor Biroului Permanent și, chiar dacă nu suntem camera decizională, am putea accelera corectarea nedreptății ce se face pentru 800.000 de oameni!”, a declarat senatorul USR Sebastian Cernic.
Senatorul Cernic a propus întrunirea imediată a comisiei raportoare, respectiv Comisia pentru Muncă, Familie și Protecție Socială, care să elaboreze raportul în timp util, pentru ca legea să intre la vot în plenul sesiunii extraordinare de azi. Reprezentanții puterii au votat „abținere” blocând, astfel, propunerea USR.