Consilierii USR Tulcea nu sunt de acord cu Strategia de Dezvoltare a Municipiului Tulcea!
- atât Tatiana Halit cât și Cristian Porneală s-au abținut de la a vota această strategie considerată ,,merge și așa"
Îmi mențin opinia exprimată încă din Ianuarie 2022 în legătură cu proiectul de HCL ,,Strategia de Dezvoltare a Municipiului Tulcea în perioada 2021-2030″.
Noi, consilierii locali USR Tulcea, ne-am abținut de la vot, ieri, 10 februarie 2022, în cadrul ședinței extraordinare de Consiliu local în legătură cu acest proiect. Am intervenit în cadrul ședinței si am explicat motivele.
Conținutul proiectului, anterior ședinței a fost oricum corectat de câțiva consilieri printre care și eu dar cu toate acestea au rămas multe aspecte neadaptate la Tulcea anului 2022.
Proiectul are foarte multe pagini de umplutură iar listele finale ale investițiilor au erori.
Strategia nu a urmat intocmai Ghidul pentru elaborarea strategiilor integrate de dezvoltare urbana ci mai degrabă s-a facut copy-paste la documente, statistici care nu se referă la Municipiu ci la județ.
Am studiat proiecte asemănătoare ale altor municipii, mari si mici, din țară și sunt scrise conform Ghidului de elaborare.
Cuprinsul Strategiei pentru Municipiul Tulcea conține prea multe pagini care se referă la:
-Strategia U.E.
-Strategii la nivel national,regional si local.
-Contextul la nivelul judetului Tulcea, Strategia ITI Delta Dunării.
Toate acestea puteau fi rezumate ca o introducere , urmată de conținut referitor la Municipiul Tulcea.
Exemple.
-De la pag.41 La Analiza situatiei actuale este prezentat un top 10 al firmelor tulcene dupa cifra de afaceri.Aici nu se regaseste VARD Tulcea dar avem altele.La top 10 firme tulcene dupa nr.angajatilor deasemenea nu se regaseste VARD Tulcea dar se regasesc altele,total neadevarat.Ce documentare s-a facut oare de firma care a conceput aceasta Strategie platita de Primarie?(inainte de corectia mea,in lista nici nu se amintea VARD ci STX.OSV adica fostul nume al acestei firmei)s.a.m.d.
-De la La pag.52 urmeaza un capitol foarte mare despre drumurile nationale care duc la Tulcea,e prezentata amanuntit reteaua de drumuri judetene,transport naval,aeroport.
-De la pag.69 se prezinta în sfârșit Infrastructura rutieră urbană.
-De la pag.92 începe prezentarea piețelor tulcene și este amintit și complexul Plugari deși am cerut excluderea acestuia pentru că nu este piata. Doamna directoarea Agropiete amintește în ședința de Consiliu local că acest complex este în administrarea Agropiete Tulcea. Ca este în administrarea Agropiete nu justifică să fie inclus în lista piețelor tulcene și așa foarte puține.
-De la pag.150 iar foarte mult continut de umplutura,Strategie jud.Tulcea pe programe operationale,Tranzitie verde,Programe nationale de dezvoltare locala,toate acestea in detalii.
La finalul proiectulul sunt prezentate listele de proiecte de investitii incepute,in lucru si care urmeaza a se implementa .Doar aici regasim concret dovezi ale strategiei in perioada 2021-2030.
Dar ce sa vezi si aici sunt omise proiectele asa cum de fapt se vor derula.
La investiile Agropiete era omis proiectul de construire piata din cartier E3(desi este prins si in Bugetul Agropiete si in Bugetul local Tulcea),am sesizat ,s-a corectat dar nu pe toate listele finale de la incheierea proiectului.Ce sa inteleaga cititorul ca la P 85 avem Construire piata in cartier E3 si Lotizare sau doar in cartier Lotizare?Este mentionat diferit de la un tabel la altul.
În concluzie, prezentarea /total nu e actualizată e fără viziune , incompletă sau cu informații greșite.
In ședința pe comisii de specialitate reunite din 9 februarie a fost mai multă vehemență și observații din partea consilierilor locali. Ieri în ședința de Consiliu local în schimb proiectul a fost acceptat asa cum este, superficial.
Consilierii locali USR si-au păstrat pozitia si nu vor accepta proiecte incorecte, incomplete și nici lucrări de infrastructură de proastă calitate executate de Primaria Tulcea .
,,Merge si asa” nu ne definește pe noi cei din USR. Noi suntem aici pentru Tulcea și tulceni
Consilier local ,Tatiana Halit