fbpx
Politice

Costel Vicol, senator USR Tulcea: Mai puţină birocraţie în Justiţie!

Așa cum ne-am angajat în programul de guvernare: se vor simplifica și eficientiza serviciile în justiție pentru toți cetățenii
Pe scurt: luăm măsuri concrete pentru debirocratizare, așa cum ne-am angajat în programul de guvernare.
Stelian Ion, ministrul Justiției, a anunțat următoarele schimbări:
▪︎Pentru obținerea cetățeniei române vom comunica electronic.
În acest fel vom economisi timp, bani și vom reduce consumul de hârtie (detalii: );
▪︎Începând cu 1 ianuarie 2022 vom avea acces electronic la dosarele aflate în instanță printr-un singur sistem: Dosarul Electronic Național (DEN), care va înlocui cele patru sisteme diferite, câte sunt în prezent utilizate neunitar la nivel de tribunale și curți de apel.
Pe scurt: acest sistem va reduce costurile și va facilita accesul la justiție atât al cetățenilor, cât și al profesioniștilor (avocați, juriști, executori, experti). În acest mod facem un pas major și pentru reducerea documentelor în format hârtie;
▪︎!!! Din acest an, antreprenorii vor putea depune declarația de beneficiar real mult mai simplu. Noua declarație are doar o pagină și jumătate, este mai ușor de completat și nu trebuie însoțită de alte cereri. Ea poate fi depusă fie în persoană, fie trimisă prin poștă sau e-mail cu semnătură electronică până pe 1 octombrie (detalii: ).
Ministerul Justiției a propus în PNRR investiții în valoare de aproximativ 150 de milioane de euro care vizează, în mare parte, debirocratizarea și eficientizarea organizațiilor din sectorul justiției.
Costel Vicol, 
senator USR Tulcea

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE