COVID-19 la Tulcea: Amenzi de zeci de mii de lei aplicate autoizolaţilor iresponsabili!
Chiar dacă de ieri au intrat în vigoare şi primele prevederi ale Ordonanţei Militare nr. 2 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19 se pare că în continuare numărul iresponsabilor în autoizolare creşte. Amenzile poliţiştilor şi jandarmilor se apropie, ca valoare, de 50.000 de lei, până ieri, şi probabil că se vor dubla săptămâna aceasta ca şi cuantum. Singura veste bună e că faţă de duminică a scăzut luni numărul lor…
Azi, Instituţia Prefectului Judeţ Tulcea a transmis un Comunicat de presă cu următorul conţinut:
„În cursul zilei de ieri, 22.03.2020, de la ora 17.00, în cadrul şedintei extraordinare a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă s-au transmis membrilor precizări cu privire la prevederile Ordonanţei Militare nr. 2 privind măsuri de prevenire a răspândirii COVID-19 spre a fi însuşite de către fiecare reprezentant, pe domeniul de competenţă.
În cursul zilei de azi, 23.03.2020, de la ora 08.00, în cadrul şedinţei Grupului de Coordonare al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, s-au prezentat actualizări ale bazei de date cu persoanele aflate în atoizolare ocazie cu care vă putem confirma oficial faptul că:
-la nivelul județului Tulcea, la data de 23.03.2020, sunt înregistrate 1619 persoane aflate în autoizolare la domiciliu, în scădere față de ziua precedentă. Până azi, 23 martie 2020 au ieşit din perioada de izolare de 14 zile un număr de 327 de persoane. De asemenea, la această dată se află în carantină un număr de 31 persoane. Până azi, 23 martie 2020 a ieşit din perioada de carantină o persoană.
În ceea ce priveşte bilanţul acțiunilor de monitorizare și control privind respectarea condițiilor de autoizolare în conformitate cu legislația în vigoare, până în prezent s-au efectuat în total 3044 controale din care 722 în data de 22 martie 2020.
În urma efectuării acestor controale a reieșit faptul că nu toate persoanele controlate au respectat condițiile impuse de lege motiv pentru care reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Tulcea au aplicat 4 sancţiuni contravenţionale pe parcursul zilei de ieri 22.03.2020. Până în prezent reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Tulcea au aplicat un număr de 19 sancţiuni contravenţionale cu o valoare totală de 43.100 lei.
Pentru corecta informare a populaţiei vor fi publicate atât pe pagina oficială a Instituţiei cât şi pe pagina de socializare buletine de presă ale Grupului de Comunicare Strategică precum şi comunicate de presă locale ale Centrului Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei.
Facem apel la calm și informare doar din surse oficiale: comunicatele Instituției Prefectului Județ Tulcea sau ale Grupului de Comunicare Strategică constituit la nivel național.” se arată în comunicatul de presă al Prefecturii.