fbpx
Ştirea zilei

De mâine, centre de vaccinare la Sulina şi Murighiol

- vaccinul utilizat va fi de la compania Moderna

Potrivit unui comunicat al Instituţiei Prefectului Judeţul Tulcea, „mâine, 6 aprilie, se vor deschide două noi centre de vaccinare împotriva COVID-19 pe teritoriul județului Tulcea, amplasate în Sulina și Murighiol. Acestea au ca principal obiectiv să deservească populația din Delta Dunării, asigurând astfel posibilitatea vaccinării pentru tulcenii care locuiesc în zonele mai izolate ale Deltei. Cele două centre de vaccinare își vor deschide porțile mâine, începând cu ora 08:00. Centrul din Sulina este situat la Spitalul Sulina, pe strada Republicii nr. 1, iar centrul din Murighiol a fost pregătit în incinta Centrului de Informare Turistică, pe strada Portului nr. 93. Merită menționat faptul că vaccinul folosit pentru ambele centre va fi cel produs de compania Moderna.„.

În comunicatul transmis către presă este inserată şi o declaraţie a actualului prefect, însă mai relevant de subliniat este faptul că demersurile pentru amenajarea celor două centre de vaccinare au fost făcute încă de la sfârşitul anului trecut de actualul subprefect Carmen Caloianu şi că meritul pentru deschiderea celor două centre aparţine primarilor Dan Nicolcenco de la Sulina şi Filip Ivanov de la Murighiol.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE