Pescarii comerciali pot pescui până la sfârşitul perioadei de prohibiţie de anul viitor!
-decizia aparţine guvernatoarei ARBDD, Atena Groza, şi a fost luată ieri, 29 decembrie 2021
Administrația Rezervației Biosferei „Delta Dunării” (ARBDD) anunță că, în baza atribuțiilor și prevederilor legale în vigoare, a stabilit prin Decizia Guvernatorului ARBDD nr. 548/29.12.2021 prelungirea, până la sfârșitul perioadei de prohibiție din anul 2022, a valabilității tuturor actelor de reglementare emise în anul 2021 pentru activitatea de pescuit comercial în perimetrul Rezervației Biosferei „Delta Dunării” (RBDD).
Decizia guvernatoarei ARBDD, Atena Groza, a fost adoptată având în vedere că este necesară publicarea Ordinului privind aprobarea măsurilor de reglementare a efortului de pescuit și cotele de pescuit alocate pentru anul 2022 și a Ordinului privind nominalizarea punctelor de debarcare și a centrelor de primă vânzare în vederea desfășurării activității pe anul 2022.
Persoanele fizice și juridice autorizate să desfășoare activitatea de pescuit comercial în perimetrul RBDD sunt obligate să dețină asupra lor toate documentele necesare desfășurării activității de pescuit comercial, conform prevederilor legislației în vigoare și a Deciziei Guvernatorului ARBDD nr. 548/29.12.2021.