Ştirea zilei

Când e vorba de banii ITI Delta Dunării, Constanţa ne vrea regiune!

Potrivit unui comunicat de presă al Asociației pentru Dezvoltare Intercomunitară ITI Delta Dunării, coordonatorul acestei asociaţii, Mircea Sorin Zaharcu a avut ieri o întrevedere cu președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu. Discuțiile au vizat, se zice în comunicat, modalitățile prin care poate fi adăugată plus valoare intervențiilor mecanismului ITI în Regiune.

În acest context, președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu a afirmat, se spune în comunicatul celor de la ITI Delta Dunării, că județele Tulcea și Constanța trebuie să formeze o singură entitate și să acționeze unitar și coordonat.

Trebuie să abordăm și alte teme. Să identificăm proiecte comune cu aplicabilitate în cele două zone. Din această perspectivă, cred că trebuie întărită relația între județele Constanța și Tulcea”, ar fi spus președintele CJ Constanța, Mihai Lupu. O dovadă că de fiecare dată când e vorba de banii din ITI Delta Dunării, oficialii din Constanţa mai că ne cred ca şi fraţii lor şi vorbesc despre cele două jueţete ca despre o regiune….

La rândul său, coordonatorul ADI ITI Delta Dunării, Mircea Sorin Zaharcu a vorbit despre beneficiile economice pe care le imprimă mecanismul ITI în Regiune, pe ceea ce înseamnă Mobilitate.

Cred că principala oportunitate, după podul peste Dunăre Tulcea-Brăila, pentru Constanța și pentru Regiune este drumul expres DX 8 Brăila-Tulcea-Constanța. Avem pe de o parte industria din Galați și Brăila care are nevoie de acces la Portul Constanța. Mai este centura de ocolire a municipiului Tulcea, un proiect mult mai mic dar important pentru teritoriul ITI, mai ales gândindu-ne la oportunitățile pe turism oferite de litoral și deltă”, a spus Mircea Sorin Zaharcu.

De asemenea, unul dintre subiectele pe care s-a insistat a fost necesitatea unor proiecte comune în sănătate, cu beneficii directe atât pentru constănțeni cât și pentru tulceni.

Sunt luate în analiză, de exemplu, investiții punctuale de dotare cu aparatură medicală a spitalelor județene din Tulcea și Constanța, implementarea sistemului de telemedicină și, nu în ultimul rând, dezvoltarea unor servicii medicale axate cu precădere pe prevenție, prin proiecte tip Caravana medicală mobilă.

La întâlnirea de lucru găzduită de Consiliul Județean Constanța au participat alături de oficiali ai administrației constănțene, experți ai Asociației pentru Dezvoltare Intercomunitară ITI Delta Dunării.

Reuniunea a avut ca scop actualizarea portofoliului de proiecte, astfel încât să putem avea o imagine clară asupra nevoii de finanțare în teritoriul ITI Delta Dunării.

Acest gen de întâlniri se înscriu în acţiunile curente de monitorizare şi animare pe care le face echipa ADI ITI.

Back to top button