Ştirea zilei

Mesajul doamnei Carmen Caloianu, subprefect cu atribuţii de prefect al judeţului Tulcea

După mai bine de un veac de la momentul fondator al României moderne, Ziua Națională trebuie să fie imboldul pentru unirea tuturor forțelor pentru prosperitatea țării noastre și să trezească sentimentul patriotic.

Avem nevoie, mai ales astăzi, de unitate națională. Avem nevoie să arătăm solidaritate și că întrajutorându-ne putem depăși mai ușor și mai repede criza fără precedent generată de pandemie.
Pentru aceasta trebuie încredere. Încredere în semeni, încredere în instituții. Să fim mândri că suntem români!

1 Decembrie 1918 este ziua în care, în chip fericit, a fost încununată lupta poporului român pentru unitate națională. Năzuim ca 1 Decembrie 2020 să fie pentru noi o zi a solidarității, în care să ne amintim cuvintele Reginei Maria: „Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi durerilor mele, frumoasă ţară, care ai trăit în inima mea şi ale cărei cărări le-am cunoscut toate. Frumoasă ţară pe care am văzut-o întregită, a cărei soartă mi-a fost îngăduit să o văd împlinită.”
La mulți ani, români de pretutindeni!

Carmen Caloianu, subprefect cu atribuții de perfect al Județului Tulcea

Back to top button