De vorbă cu personalităţile locale – activitate pentru deţinuţii din Penitenciarul Tulcea!
Luni, 31.10.2022, începând cu ora 11.00 în Penitenciarul Tulcea a organizat activitatea educaţională ,,De vorbă cu personalităţile – modele de viaţă şi surse de potenţare a valorilor sociale”.
Invitatul special a fost domnul Iamandi Marius, campion naţional la Judo şi Kickboxing, agent de poliţie penitenciară în cadrul penitenciarului. Experinţa sportivă a domnului Iamandi Marius constituie un model comportamental autentic şi un sprijin motivaţional pentru pentru persoanele private de libertate. Beneficiarii acestui proiect au fost persoane private de libertate care execută pedeapsa în regimul semideschis şi deschis pasionaţi de activitatea sportivă.
Proiectul este iniţiat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi se desfăşoară pe parcursul întregului an în toate penitenciarele. În cadrul activităţii se urmăreşte creşterea şanselor de incluziune socială şi prevenirea riscului de recidivă, inclusiv în infracţiunile cu violenţă, prin oferirea unor modele de reuşită, a unor personalităţi recunoscute pe plan local.