fbpx
Politice

Deputatul Eugen Terente semnalează ministrului Grindeanu asfaltul de proastă calitate de pe Podul peste Dunăre!

Se întâmplă în județul Tulcea!
Așa cum suntem obișnuiți în România, orice minune durează 3 zile după care i se face de …40 de zile! Atât a trecut de la inaugurarea cu mare fast a Podului peste Dunăre!
Asfaltul de pe pod dar și de pe drumul de legătură spre Măcin, deja dă semne de slăbiciune în fața camioanelor încărcate cu mult peste limita admisă.
Exact ca într-o țară din „lumea a treia”, instituțiile statului, căpușate de corupți și sinecuri politice, ignoră ceea ce toți vedem și simțim în fiecare zi!
În cazul de față, Inspectoratul de Stat pentru Controlul in Transportul Rutier – ISCTR contribuie prin nepăsare la acest dezastru care, din păcate, se agravează de la zi la zi.
În 2021, în mandatul lui Cătălin Drulă, la Ministerul Transporturilor începuseră controale serioase ale ISCTR pe drumuri. Transportatorii care circulau cu camioane supraîncărcate, cu mult peste limita legală, și care distrugeau drumurile publice au fost opriți și sancționați corespunzător.
Însă, după venirea lui Sorin Grindeanu la Ministerul Transporturilor, conducerea reformistă de la ISCTR a fost decapitată, iar ,,mafia supratonajelor” de pe șosele a revenit la putere sub protecția tacită a PSD și PNL.
Mi-aș dori un punct de vedere din partea Ministerului Transporturilor, iar dacă această postare nu se vede din fotoliul domnului ministru Sorin Grindeanu, voi trimite și o interpelare către domnia sa.” – scrie deputatul USR Tulcea, Eugen Terente!

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE