Descindere la Babadag: Autoizolaţii au fost reverificaţi şi de prefect

Astăzi, 30.03.2020, în cadrul Centrului de Coordonare al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea toate persoanele aflate în carantină au fost sunate de către consilierii Cancelariei Prefectului pentru a sumariza eventualele probleme legate de cazare, hrană, apă si alte materiale de igienă personală. O mare parte din doleanțele transmise săptămâna trecută au fost rezolvate iar altele au fost transmise proprietarului spațiului de carantinare pentru rezolvarea acestora.

Tot în cursul zilei de azi, prefectul judeţului Tulcea, Alexandru Cristian Iordan, alături de şeful Cancelariei, Ştefan Caraman, şi şeful IPJ Tulcea, Daniel Grădinaru, s-au deplasat la Babadag pentru a reverifica în teren cum se aplică pevederile Ordonanţelor Militare precum şi regimul persoanelor aflate în izolare voluntară, în acest sens având loc şi o întâlnire cu primarul oraşului Babadag şi o parte dintre consilierii locali.

De ieri, capacitatea de carantinare de la nivelul judeţului Tulcea a fost extinsă printr-o hotărâre a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, în acest sens fiind făcut un apel către agenţii economici din domeniul turism, cu locaţii izolate, să transmită oferte pentru extinderea capacităţii de cazare la adresa de email prefect@prefecturatulcea.ro

De asemenea, în cadrul Centrului Judeţean de Conducere şi Coordonare al Intervenţiei din incinta ISU Delta Tulcea s-au prezentat actualizări ale bazei de date cu persoanele aflate în autoizolare şi carantină, ocazie cu care vă putem confirma oficial faptul că:

-la nivelul județului Tulcea, la data de 30.03.2020, sunt înregistrate 2413 persoane aflate în izolare voluntară la domiciliu, în scădere față de ziua precedentă când au intrat în izolare voluntară 96 persoane şi au ieşit din perioada de izolare voluntară de 14 zile un număr de 208 persoane.

Până azi, 30 martie 2020 au ieşit din perioada de izolare de 14 zile un număr de 1193 de persoane. De asemenea, la această dată se află în carantină un număr de 195 persoane. Până azi, 29 martie 2020 au ieşit din perioada de carantină 25 persoane.

În ceea ce priveşte bilanţul acțiunilor de monitorizare și control privind respectarea condițiilor de autoizolare în conformitate cu legislația în vigoare, la nivelul judeţului Tulcea, în data de ieri 29 martie 2020 s-au efectuat 922 de controale, la 750 de locuinţe de către lucrători ai Poliţiei şi la 553 de locuinţe de către lucrători ai Jandarmeriei fiind verificate în total 2090 persoane, dintre acestea 1633 de către lucrători ai Poliţiei şi 457 de către lucrători ai Jandarmeriei.

În urma efectuării acestor controale a reieșit faptul că nu toate persoanele au respectat condițiile impuse motiv pentru care s-au aplicat 2 amenzi în valoare totală de 10.000 lei.

În plus polițiștii din cadrul Inspectoratului de Politie Tulcea, alături de celelalte structuri din dispozitivul de ordine și siguranţă publică, acționează permanent în teren atât pentru asigurarea respectării restricțiilor de circulație impuse prin Ordonanțele Militare cât şi pentru prevenirea și combaterea criminalității.

În urma efectuării acestor acţiuni privind respectarea prevederilor din Ordonanţele Militare emise de Guvernul României a reieșit faptul că nu toate persoanele au respectat condițiile impuse de lege, motiv pentru care reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Tulcea au aplicat 160 de sancţiuni contravenţionale pe parcursul zilei de ieri 29.03.2020, 149 de către lucrători ai Poliţiei şi 11 de către lucrători ai Jandarmeriei în valoare totală de 452.699 lei, din care 405.000 lei aplicate de poliţişti.

Până în prezent, reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Tulcea au aplicat un număr de 741 sancţiuni contravenţionale cu o valoare totală de 2.445.869 lei.

Vă rugăm să nu uitați de 0800800358 – linia verde la care puteţi primi informații despre situațiile legate de COVID-19. Programul de funcționare al liniei verde este de zilnic, între orele 08:00 si 23:00. Tulcenii sunt rugați să apeleze numărul unic de  urgență 112 doar pentru situații de urgență!

Pentru corecta informare a populaţiei vor fi publicate atât pe pagina oficială a Instituţiei cât şi pe pagina de socializare buletine de presă ale Grupului de Comunicare Strategică precum şi comunicate de presă locale ale Centrului Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei.

 Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button