Descinderi la ”păcănele”: Grup infracțional pentru santajarea câștigătorilor de mari premii
Astăzi, 23.11.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală împreună cu polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul Grupuri Infracționale Violente pun în aplicare 123 mandate de percheziție domiciliară, fiind vizate domiciliile şi imobilele deținute sau folosite de mai multe persoane fizice precum şi sediile și punctele de lucru ale unor persoane juridice din mai multe județe printre care și TULCEA, într-o cauză în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, șantaj, lipsire de libertate în mod ilegal, lovire sau alte violențe, distrugere și favorizare a făptuitorului.
Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul D.I.C., D.C.C.O., D.G.P.M.B., B.C.C.O. București și structurilor de investigații criminale din județele în care se efectuează percheziții. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Biroul Tehnic şi Criminalistic din cadrul D.I.I.C.O.T. și Direcția Operațiuni Speciale. La acțiune participă luptători din cadrul I.G.P.R. și D.G.P.M.B. și forțele Jandarmeriei Române.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.