USR

Diana Buzoianu: ”Transparență totală prin harta investițiilor PNRR de mediu”

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor anunță lansarea unei hărți interactive dedicate investițiilor de mediu finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), platformă care permite monitorizarea în timp real a 2.232 de proiecte în valoare totală de peste 10,5 miliarde de lei.

Noua aplicație online poate fi accesată la harta investițiilor PNRR de mediu și oferă informații detaliate despre investițiile aflate în implementare în întreaga țară. Potrivit ministrului mediului, apelor și pădurilor, Diana Buzoianu, platforma reprezintă un instrument de transparență pentru cetățeni, jurnaliști și administrațiile locale.

„Transparența înseamnă ca oamenii să poată vedea concret unde merg investițiile publice, ce se construiește în comunitățile lor. Această hartă face exact asta: transformă date administrative greu accesibile într-un instrument public util cetățenilor, jurnaliștilor și autorităților locale”, a declarat ministrul Diana Buzoianu.

Harta permite filtrarea proiectelor după județ, componentă de finanțare sau valoare și oferă acces la fișele individuale ale investițiilor, unde pot fi consultate date despre beneficiar, populația deservită, calendarul implementării și sumele contractate.

În județul Tulcea sunt în prezent 85 de proiecte în derulare, acestea putând fi consultate direct pe platforma MMAP. Investițiile vizează domenii precum infrastructura de apă și canalizare, gestionarea deșeurilor, digitalizarea serviciilor de mediu și protecția biodiversității.

La nivel național, portofoliul activ PNRR include 1.781 de proiecte – dintre care 1.770 locale și 11 strategice de interes național. Alte 451 de proiecte au fost transferate către finanțare prin Administrația Fondului pentru Mediu, pentru a evita pierderea unor investiții considerate critice pentru comunități.

Cele 451 de proiecte „salvate” însumează investiții de 3,63 miliarde de lei și deservesc direct peste 3 milioane de persoane. Acestea vizează în special extinderea sistemelor de apă și canalizare și dezvoltarea infrastructurii moderne de gestionare a deșeurilor.

În ceea ce privește investițiile strategice, peste 1,1 miliarde de lei sunt direcționați către proiecte de siguranță și management al apei, inclusiv modernizarea infrastructurii hidrologice, cadastrul apelor și dotări pentru intervenții în situații de urgență.

De asemenea, 209,7 milioane de lei sunt alocați pentru modernizarea sistemului SUMAL, iar peste 239 milioane de lei susțin digitalizarea domeniului mediului. Garda Națională de Mediu beneficiază la rândul său de o investiție de 64,7 milioane de lei pentru echipamente moderne de control și monitorizare.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button