fbpx
Ştirea zilei

Discuţii la Palatul Victoria cu CNIPMMR: Doi tulceni la întâlnirea cu premierul Nicolae Ciucă

Premierul Nicolae Ciucă a avut, azi, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanţii Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), în cadrul discuţiilor fiind abordată şi tema privind situaţia generată de creşterea preţurilor la energia electrică şi la gaze, dar si implementarea PNRR. Din delegaţia CNIPMMR au făcut parte şi doi tulceni: secretarul general Sterică Fudulea şi vicepreşedintele Kaya Sebahat, akături desigur de preşedintele Florin Jianu, fost ministru al IMM-urilor.

Potrivit secretarului general al CNIPMMR, Sterică Fudulea, şase au fost temele de discuţie cu premierul Nicolae Ciucă, pentru toate fiind prezentate şi soluţii nu doar nemulţumiri şi revendicări , astfel

Referitor la criza energetică:

  • Stabilirea modului de analizare/corectare/solutionare a facturilor de energie electrică care prezintă neconcordanţe;
  • Reglementarea prețurilor la energie;
  • Realizarea de programe pentru IMM-uri care să prevadă producerea de energie electrică necesară pentru propriul consum, finanţate din PNRR şi de la Fondul de Mediu;
  • Alocarea către beneficiari a finanţărilor prevăzute de programul Electric Up;
  • Analiza Legii off-shore;

Referitor la utilizarea fondurilor europene:

  • Analiza Măsurii 4.1.1;
  • Creşterea alocării din PNRR pe componenta de energie;
  • Acreditarea autorităţilor de management;
  • Analiza modului de scriere a ghidurilor de finanţare şi de stabilire a activităţilor eligibile;

Referitor la dialogul social:

  • Îmbunătăţirea dialogului social prin implicarea activă a partenerilor sociali, nu doar la nivelul autorităţilor centrale ci şi la nivelul autorităţilor locale, precum şi în cadrul comitetelor de monitorizare şi implementare a programelor naţionale;
  • Alocarea a 2% din bugetul naţional pentru dezvoltarea dialogului social şi întărirea capacităţii instituţionale a partenerilor sociali;
  • Desemnarea unei persoane din aparatul propriu al primului-ministru direct răspunzătoare pentru buna-funcţionare a Consiliul Consultativ constituit la nivelul Guvernului Romaniei;

Referitor la debirocratizare/simplificare

  • Realizarea unei analize asupra modului de aplicare a unor legi, respectiv: legea parteneriatul public privat, legea prevenirii, aplicarea/realizarea testului IMM;
  • Necesitatea existenţei/realizării de analize de risc la nivelul ministerelor pentru modificările legislative pe care urmează să le adopte;
  • Necesitatea de adoptare la fiecare 3 luni a unui pachet de măsuri care să vizeze debirocratizarea şi digitalizarea activităţii instituţiilor publice;
  • Analiza posibilităţii de trecere a graniţei naturale dintre Romania şi Bulgaria, constituită de fluviul Dunărea, de către cetăţeni români, cu ambarcaţiuni proprii.

Referitor la politica fiscală:

  • Necesitatea menţinerii sistemului actual de impozitare aplicabil microintreprinderilor;
  • Analiza impactului în economie a supraimpozitării muncii;
  • Stabilirea/adoptarea unui mecanism de determinare a salariului minim;
  • Analiza posibilităţii adoptării unor măsuri de recompensare a agenţilor economici bun platnici, raportat la aplicarea măsurii amnistiei fiscale;
  • Analiza/actualizarea legii ce prevede decontarea concediilor medicale şi introducerea posibilităţii de compensarea a acestora cu sumele datorate la bugetul de stat;
  • Implementarea programelor e-facturare.

Referitor la prevenirea unei crizei alimentare:

  • Adoptarea de urgenţă a unei strategii naţionale;
  • Realizarea de programe destinate producţiei agricole în vederea asigurări autoconsumul regional;
  • Implementarea depozitelor regionale;
  • Implementarea programului „Facut in tara mea”;
  • Reconstruirea sistemului naţional de irigaţii.

Guvernul urmează să adopte în ședința de astăzi o ordonanță de urgență care să completeze măsurile de sprijin pentru cetățeni și pentru mediul de afaceri, astfel încât să fie protejate locurile de muncă, iar firmele să-și poată desfășura activitatea în condiții de eficiență.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button
× CONTACTEAZĂ-NE