Doamna deputat Elena-Laura Toader l-a interpelat pe ministrul de Interne: ”Locuitorii din Babadag trăiesc într-o stare de teamă și nesiguranță!”
Zilele trecute, doamna deputat Elena Laura Toader de la Partidul S.O.S. România, a adresat o interpelare vicepremierului Cătălin Predoiu în calitatea sa de ministru al Afacerilor Interne cu privire la starea de teamă și nesiguranță a locuitorilor din Babadag după ce un polițist aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu a fost lovit cu un corp contondent în cap fiind internat în stare gravă !

În urma acestui eveniment, locuitorii din Babadag trăiesc într-o stare de teamă și nesiguranță, semnalând lipsa protecției și a unui climat de ordine publică.
În acest sens, vă solicit:
– Să dispuneți suplimentarea efectivelor de ordine publică în orașul Babadag și intensificarea patrulelor pentru a garanta siguranța cetățenilor.
– Să prezentați măsurile imediate pe care Ministerul Afacerilor Interne le va lua pentru a preveni repetarea unor asemenea incidente.
– Să comunicați strategia pe termen mediu și lung privind combaterea infracționalității în zonele vulnerabile din județul Tulcea.
Vă rog să îmi transmiteți un răspuns scris și oficial în cel mai scurt timp, având în vedere gravitatea situației și impactul asupra comunității.” – este interpelarea doamnei deputat Elena – Laura Toader.


