Dosare penale pentru persoanele aflate în carantină sau carantină instituţionalizată!
În utimele zile, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Tulcea, aflaţi în misiune de ordine publică pentru izolarea cartierului Bendea din oraşul Babadag în scopul combaterii răspândirii virusului SARS-CoV 2, au depistat o persoană care încerca să părăsească cartierul Bendea.
În urma verificărilor efectuate, jandarmii au constatat faptul că persoana în cauză nu a respectat măsura de carantină din oraşul Babadag, instituită pe toată perioada stării de urgenţă, astfel s-au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de Zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352, alin 1, Cod Penal.
În cadrul aceleiaşi misiuni, jandarmii au mai depistat o persoană cu domiciliul la o adresă din Cartierul Bendea, care nu a respectat măsura de carantină efectuând acte de comerţ pe o stradă din afara zonei de carantină din oraşul Babadag. Jandarmii au întocmit şi pe numele persoanei în cauză actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de Zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352, alin 1, Cod Penal. Totodată, persoana a fost transportată cu un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanţă Tulcea la un centru de carantină instituţionalizată, urmând să suporte toate cheltuielile.
Tot în cadrul misiunii de la Babadag, jandarmii tulceni au depistat şi doi adulţi care se deplasau cu o căruţă, după ce au ieşit ilegal din zona de carantină Bendea. Aceştia, la vederea oamenilor legii, au fugit în direcţii diferite, însă au fost imediat interceptaţi de jandarmi.Persoanele în cauză au motivat faptul că voiau să cumpere un cal de la o persoană aflată în afara zonei de carantină. Jandarmii au stabilit identitatea persoanelor în cauză şi au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de Zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352, alin 1, Cod Penal. De asemenea, cei doi bărbaţi au fost transportaţi cu un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanţă Tulcea la un centru de carantină instituţionalizată, urmând să suporte toate cheltuielile aferente.
În fine, jandarmii, aflaţi în misiune de asigurare a ordinii publice în proximitatea unui centru de carantină instituţionalizată de pe raza judeţului Tulcea, au constat, în urma verificărilor efectuate, faptul că un bărbat lipseşte din camera unde era cazat. În urma verificărilor efectuate, persoana în cauză a fost depistată la scurt timp în imediata apropiere a centrului, după ce în prealabil a ieşit prin escaladarea gardului împrejmuitor. Jandarmii au întocmit pe numele persoanei în cauză actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de Zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352, alin 1, Cod Penal. Totodată, bărbatul a fost reintrodus în centrul de carantină instituţionalizată pentru încă 14 zile, cu suportarea cheltuielilor aferente.
Reamintim faptul că vom acţiona ferm de fiecare dată când vom constata încălcări ale regulilor stabilite pentru siguranţa comunităţii!
Comunicat de presă al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Tulcea