🔴 În urma Consiliului Politic Județean PSD Tulcea, din data de 19 octombrie 2020, organizația noastră și-a desemnat lista de candidați pentru Parlamentul României.
✅ Lista a fost stabilită prin votul secret al membrilor Consiliului.
🔴 Astfel, lista PSD pentru Senat la Tulcea este deschisă de Eugen Teodorovici, urmat de Lavinia Vizauer și Ganea Ion, iar pentru Camera Deputaților este deschisă de Mirela Furtună, urmată de Luca Andaluzia, Avram Marian, Anișoara Radu și Lucian Simion.
Aceasta este postarea de azi, de la ora 17.10 de pe https://www.facebook.com/psdtulcea/, adică pagina de socializare a PSD Tulcea.
Şedinţa Consiliului Politic Județean PSD Tulcea a avut azi loc la Sala Mihail Kogălniceanu a Consiliului Judeţean Tulcea şi cei nominalizaţi au luat cuvântul vorbind despre intenţiile lor în faţa delegaţilor participanţi la şedinţă.
Lista cu propuneri va fi validată cel mai probabil mâine în cadrul CEX al PSD ce va avea loc după ora 13.00, desigur la Bucureşti.